ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tinerii de 18 ani urmează să fie încorporaţi în lunile aprilie-iulie curent în Forţele Armate

10:04 | 13.04.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 13 apr. /MOLDPRES/. Tinerii cu vîrsta de 18 ani urmează să fie încorporaţi în lunile aprilie-iulie curent în Forţele Armate, potrivit unei hotărîri de Guvern care va fi publicată mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Conform documentului, urmează a fi încorporaţi în Forţele Armate cetăţenii R. Moldova, care nu beneficiază de dreptul de amînare sau de scutire de serviciul militar în termen şi cu termen redus.

Astfel, în Armata Naţională urmează să fie recrutate pînă la 1100 persoane, în trupele de carabinieri – 620 și în serviciul militar cu termen redus – 10 persoane.

Totodată, militarii durata serviciului cărora a expirat urmează în aceeaşi perioadă să fie eliberaţi şi trecuţi în rezervă.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, aproximativ 1800 de tineri au fost încorporaţi în anul 2016 în Armata Naţională.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img17002838

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!