ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Aleksei Navalnîi le cere rușilor să iasă în stradă pe 12 iunie

11:00 | 13.04.2017 Categorie: Externe

Moscova, 13 apr. /MOLDPRES/.Principalul oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, le-a cerut miercuri susţinătorilor săi să organizeze ample proteste la nivel naţional pe 12 iunie, de Ziua naţională a Federaţiei Ruse, scrie AGERPRES, preluată de MOLDPRES.

Navalnîi, care vrea să candideze împotriva lui Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale din 2018, a fost eliberat la începutul acestei săptămîni după 15 zile de închisoare pentru organizarea celor mai mari proteste împotriva autorităţilor din ultimii ani.

El a fost reţinut în timpul manifestaţiilor din 26 martie, sub motivul că acestea nu au avut aprobarea primăriei Moscovei. Peste 1.000 de manifestanţi, între care foarte mulţi tineri - elevi şi studenţi - au fost reţinuţi atunci de către forţele de ordine.

Sondajele de opinie sugerează că Aleksei Navalnîi are puţine şanse în faţa lui Putin, cotat în continuare cu o popularitate foarte ridicată. Dar Navalnîi şi simpatizanţii săi speră să utilizeze internetul pentru a canaliza nemulţumirea publică asupra corupţiei din eşaloanele de la vîrful puterii pentru a obţine mai mult sprijin, comentează Reuters.

 

 

/Editor M.Cucu/

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!