ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenţia „Moldsilva” a anunţat despre dezinsectizarea aeriană a pădurilor

11:25 | 13.04.2017 Categorie: Social

Chişinău, 13 apr. /MOLDPRES/.  O suprafaţă de peste şase mii de hectare din fondul forestier naţional va fi supusă lucrărilor de combatere aeriană a dăunătorilor defoliatori, planificate în perioada 16-25  aprilie.  În acest an vor fi dezinsectizate pădurile din gestiunea întreprinderilor silvice  Orhei şi Şoldăneşti,  informează MOLDPRES.

Agenţia  “Moldsilva” a anunţat că, potrivit datelor silvo-patologice, în prezent suprafaţa arboretelor afectate de dăunători defoliatori  constituie aproximativ 49 de mii de hectare, dintre care peste 20 mii ha reprezintă focare ce necesită măsuri de protecţie. “Pentru evitarea extinderii focarelor, precum şi în scopul ameliorării stării fitosanitare a arboretelor respective este obligatorie efectuarea în 2017 a lucrărilor de combatere aeriană împotriva dăunătorilor şi bolilor  forestiere pe o suprafaţă de 1338 ha la Orhei şi 4839 ha la Şoldăneşti”, se indică într-un ordin al instituţiei.

Silvicultorii au afirmat că măsurile de protecţie întreprinse vor avea un impact pozitiv și asupra suprafețelor agricole adiacente prin suprimarea focarelor de dăunători care pot afecta terenurile însămînţate. Totodată, entitățile silvice implicate în combaterea aerienă vor urmări mai multe condiții, menite să asigure respectarea cerinţelor legislaţiei ecologice şi sanitare, să organizeze şi să efectueze lucrările respective prin respectarea măsurilor de carantină şi securitate a muncii, să coordoneze strict paza antiincendiară etc.

"Moldsilva" informează că preparatele folosite în procesul combaterii aeriene nu sînt dăunătoare și periculoase pentru viața omului. În acelaşi timp, proprietarii de prisăci din preajma zonelor forestiere unde va avea loc combaterea aeriană sînt atenţionaţi să închidă familiile de albine în zilele respective. De asemenea, este interzisă aflarea animalelor domestice pe teritoriul supus dezinsectizării, fiind recomandat şi populaţiei să evite în această perioadă odihna în pădure sau colectarea ciupercilor. 

Lucrările de combatere aeriană a unui complex de dăunători care afectează vegetaţia forestieră au fost planificate în urma prognozei și rezultatelor cercetărilor silvo-patologice,  efectuate de către întreprinderile silvice, Centrul monitorizare şi protecţie a pădurilor din cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice.

(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)