ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mii de credincioşi au preluat Focul Haric, adus pentru a cincisprezecea oară de la Ierusalim

10:21 | 16.04.2017 Categorie: Social

Chişinău, 16 apr. /MOLDPRES/. Mii de credincioşi s-au adunat în ajunul Sfintei sărbători de Paști la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chişinău, pentru a prelua Focul Sfînt adus pentru a cincisprezecea oară de la Ierusalim, informează MOLDPRES.

Delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, care a mers la Ierusalim pentru a lua Sfînta Lumină, a fost întîmpinată cu deosebită bucurie de către arhierei, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, ex-Preşedintele Vladimir Voronin, deputaţi, miniştri, precum şi de numeroși preoți și credincioși veniți din toate colțurile ţării.

Ajungînd în scuarul Catedralei mitropolitane, Mitropolitul s-a adresat către popor, vestind tuturor că ”şi în acest an Mîntuitorul s-a milostivit de turma Sa, trimițînd din cer semnul minunat al dragostei Sale pentru creștinii drept-măritori”.

În continuare, Vlădica Vladimir a adresat sincere mulţumiri celor care l-au însoţit în acest pelerinaj, precum şi tuturor oamenilor de bună credinţă, datorită cărora credincioşii din Republica Moldova pot lua pe la casele lor Focul Haric din biserica Învierii Domnului de la Ierusalim. Mai apoi au fost împărțite făclii tuturor slujitorilor, care au dus Lumina dătătoare de Viață în sfintele lăcașe ale Moldovei.

ÎPS Vladimir a transmis bunecuvîntarea Preafericitului Teofilos al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată credincioşilor ortodocşi  din R. Moldova. „Acest foc este adus ca o binecuvîntare cerească pentru a-l împărţi în fiecare biserică, mănăstire şi casă din Republica Moldova”, a menţionat Mitropolitul.

Lumînările cu care se ia Lumina de la preot în noaptea Învierii nu se aruncă, ci se aprind în faţa icoanei, în caz de supărare mare, la necazuri sau cînd omul se află în mari dificultăţi. Se spune că lumina acestora este mai aproape de rai decît orice altă lumină.

Focul Haric este considerat una dintre cele mai mari minuni ale creştinilor Bisericii Ortodoxe. Are loc în fiecare an, în acelaşi mod şi în acelaşi loc. Lumina Sfîntă apare numai la invocaţia Patriarhului Ortodox.

După ce Mîntuitorul Hristos a fost înmormîntat, o lumină puternică a spart piatra şi, de atunci, focul divin se aprinde pe mormîntul lui Hristos de fiecare dată, în timpul vecerniei din Sîmbăta Mare.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)