ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu delegația comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR

12:05 | 10.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 mai. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu delegația comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR, care se află într-o vizită de informare în Republica Moldova, în perioada 9-11 mai, informează MOLDPRES citînd Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Vizita are loc în contextul pregătirii de către Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR a avizului proiectului de lege pentru revizuirea legislației electorale a Republicii Moldova.

”Mizăm pe expertiza și recomandările Comisiei de la Veneția pentru a putea discuta în Parlament proiectul în lectura a II-a. Un grup de lucru va îmbunătăți proiectul în baza recomandărilor venite din partea tuturor partenerilor de dezvoltare”, a menționat Andrian Candu.

Parlamentul va vota proiectul de lege pentru schimbarea sistemului electoral numai după avizul Comisiei de la Veneția pentru proiectul de compromis, susținut cu un larg consens și votat în prima lectură la 5 mai de 74 de deputați.

Ieri, membrii delegației comune a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR s-au întîlnit cu liderii partidelor extraparlamentare. Astăzi, experții vor avea întrevederi cu liderii fracțiunilor parlamentare, președinta CEC și ministrul Justiției. De asemenea, este programată o discuție cu reprezentanții societății civile și președintele țării.

Avizul Comisiei de la Veneția pentru proiectul de schimbare a sistemului electoral urmează să fie publicat în luna iunie curent.

Amintim că, în aprilie curent, au fost organizate mai multe dezbateri publice de către societatea civilă, dar și pe platformă parlamentară, pe marginea proiectului de schimbare a sistemului electoral. La 5 mai deputații au votat în prima lectură pentru două proiecte de lege: proiectul PDM, care stipulează trecerea la un sistem uninominal și proiectul înregistrat de PSRM, care prevede instituirea unui sistem electoral mixt. Comisia juridică, numiri și imunități a propus ca cele două proiecte să fie comasate pentru lectura a doua, iar de bază să fie luat proiectul privind trecerea la unui sistem electoral mixt. 

img17003483

img17003483

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!