ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul a aprobat Programul naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D

17:30 | 17.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniştri a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, Programul naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D pentru anii 2017-2021 şi Planul de acţiuni privind implementarea acestuia. Documentul are ca scop reducerea morbidităţii prin hepatitele virale acute, cronice şi ciroze cel puţin pînă la indicii înregistraţi în majoritatea ţărilor europene, cu ameliorarea situaţiei epidemiologice şi a stării de sănătate a populaţiei Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.

Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Executivului, autorităţile îşi propun dezvoltarea serviciilor de diagnostic a hepatitelor virale B, C şi D, implementarea măsurilor de profilaxie, realizarea cercetărilor ştiinţifice şi informarea populaţiei privind consecinţele grave ale îmbolnăvirii prin hepatitele nominalizate. De asemenea, printre obiectivele stabilite în Program se regăseşte asigurarea accesului pacienţilor cu hepatite B, C şi D la servicii calitative de tratament şi îngrijire continuă.

În urma realizării acţiunilor propuse se urmăreşte majorarea ratei depistării precoce a persoanelor infectate cu hepatite virale B, C şi D, asigurarea laboratoarelor zonale şi teritoriale cu teste de diagnostic, precum şi elaborarea Registrului funcţional privind monitorizarea tratamentului hepatitelor virale acute şi cronice.

Costul estimativ al implementării Programului este de 442,8 milioane lei, destinate asigurării tratamentului bolnavilor în secţiile specializate cu utilizarea preparatelor antivirale, dezvoltării serviciilor de diagnostic de laborator, vaccinării şi altor măsuri de profilaxie.

img17003693

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!