ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip: Scopul nostru este să asigurăm siguranța alimentară a cetățenilor

18:37 | 15.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip a dialogat astăzi cu reprezentanții mediului de afaceri despre acțiunile ce trebuie să fie întreprinse de autorități pentru a evita certificarea dublă a produselor de origine animalieră importate în țara noastră. Discuțiile au avut loc în cadrul ședinței Consiliului Economic pe lîngă Prim-ministru, transmite MOLDPRES cu referire la  Direcţia comunicare şi protocol  a Guvernului.

Reprezentanții asociațiilor de business au spus că o problemă majoră cu care se confruntă agenții economici care importă produse în Republica Moldova este nerecunoașterea certificatelor sanitar-veterinare emise de autoritățile europene. De asemenea, nu sînt coordonate modelele certificatelor perfectate de alte state terțe, ceea ce cauzează pierderi suplimentare de timp și bani pentru întreprinzători. 

În context, Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că problema invocată este una complexă, iar la soluționarea acesteia trebuie să fie luate în calcul toate elementele, inclusiv măsurile de protecție a producătorilor autohtoni. Totodată, șeful Executivului a solicitat ca problema să fie examinată pe platforma Consiliului Economic şi să fie elaborate propunerile de modificări legislative și normative ce necesită a fi promovate. 

„Trebuie să fim absolut siguri că nu se încalcă normele și exigențele din Republica Moldova. Scopul nostru este să asigurăm calitatea și siguranța alimentară a cetățenilor, dar nu eliberarea certificatelor. Noi trebuie să punem în capul mesei consumatorul și să asigurăm o competiție corectă pe piață”, a spus Pavel Filip. 

O altă problemă discutată în cadrul ședinței a vizat managementul deșeurilor acumulate la procesarea produselor de origine animalieră, precum și gestionarea produselor expirate. Oamenii de afaceri au subliniat că în Republica Moldova nu avem o infrastructura dezvoltată pentru distrugerea resturilor adunate, fiind doar o singură întreprindere specializată în asemenea procese, care nu face față volumului mare de lucru. Astfel, agenții economici întîmpină dificultăți în activitatea desfășurată. 

Premierul a solicitat ca antreprenorii împreună cu reprezentanții autorităților de stat să vină, în termen de două săptămîni, cu soluții concrete pentru această problemă. 

În cursul ședinței, reprezentanții comunității de business au apreciat acțiunile întreprinse de Executiv privind susținerea mediului de afaceri şi au declarat că sînt deschiși spre dialog și deciși să se implice activ în elaborarea unui cadru legislativ care să susțină dezvoltarea mediului de afaceri.  

img17004585

img17004585

img17004585

img17004585

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!