ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Transferurile bănești de peste hotare revin pe o creștere puternică, în luna mai

12:52 | 28.06.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Transferurile bănești din străinătate prin intermediul băncilor licențiate, în favoarea persoanelor fizice, au revenit în luna mai pe o creștere de 19,1 la sută față de perioada similară a anului trecut, după o scădere cu 7,2 la sută în luna aprilie, informează MOLDPRES.

Persoanele fizice au primit în luna mai mijloace bănești în valoare echivalentă cu 105,23 milioane de dolari SUA, cu 17 milioane mai mult decît în mai 2016. Tendința clară de creștere, înregistrată la început de an, s-a inversat în luna aprilie, iar în luna mai a revenit pe o creștere puternică, astfel că valoarea remiterilor în cinci luni depășește nivelul din anul trecut cu 9,6 la sută. Prin intermediul băncilor în ianuarie-mai au fost transferate 443 milioane de dolari, cu circa 40 milioane mai mult decît în perioada similară a anului 2016.

Datele BNM pentru cinci luni confirmă constatările experților de la Institutul Național de Cercetări Economice care apreciau că majorarea transferurilor de la început de an, după scăderea cu 30 și 4,5 la sută respectiv în anii 2015 și 2016, este un semnal pozitiv.

”Fluctuațiile cursului de schimb al valutelor originale față de dolarul SUA au contribuit cu 1.0 puncte procentuale la diminuarea transferurilor în mai 2017, însă efectiv (eliminîndu-se efectul cursului de schimb prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent) a fost înregistrată o creștere a transferurilor cu 20,1 la sută”, notează Banca Națională.

Aproape jumătate din transferuri (49,6%) au fost efectuate în dolari SUA, 40,9 la sută în euro și 9,5 la sută în ruble rusești.

Transferurile de mijloace băneşti din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice (rezidente şi nerezidente) reprezintă sumele de bani remise în ţară prin intermediul sistemului bancar naţional, inclusiv prin sistemele de transfer internaţional de bani. Sumele sînt recalculate din valuta originală a transferului în dolari SUA la cursul oficial al BNM la data efectuării transferului. De menţionat că atît provenienţa, cît şi destinaţia acestor sume pot fi diferite. Ele includ, pe lîngă remiterile migranţilor moldoveni ce muncesc peste hotarele ţării, şi alte transferuri valutare. Datele nu includ decontările băncilor din partea stîngă a Nistrului.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!