ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe al Georgiei va efectua o vizită oficială la Chișinău

10:34 | 06.07.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Lilian Darii, l-a primit astăzi pe ambasadorul Georgiei în Republica Moldova, Merab Antadze, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cadrul întrevederii, interlocutorii au discutat starea actuală și perspectivele relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Georgia, apreciind dinamica dialogului politic și cooperării comercial-economice. Ei au subliniat că ședința Comisiei interguvernamentale moldo-georgiană de colaborare economica din aprilie 2017 şi vizita oficială a ministrului de Externe georgian, Mikheil Janelidze, care va avea loc pe 10 iulie 2017, vor impulsiona relațiile dintre cele două state.

De asemenea, cei doi diplomaţi au evocat cooperarea eficientă în cadrul organizațiilor internaționale, exprimînd disponibilitatea de a continua conlucrarea și pe viitor.
 

img17005230

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!