ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip: Reforma Guvernului nu trebuie să afecteze implementarea Agendei de Asociere RM-UE

09:43 | 27.07.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 iul. /MOLDPRES/. Comisia Guvernamentală pentru Integrare Europeană (CGIE) s-a întrunit într-o ședință, prezidată de Premierul Pavel Filip, în care au fost analizate rezultatele realizării Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (PNAA) în primul semestru al anului curent, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

Prim-ministrul a solicitat membrilor Executivului să rămînă concentrați pe implementarea angajamentelor asumate de țara noastră în fața Uniunii Europene și să respecte termenii stabiliți de realizare a acțiunilor. „Reforma Guvernului nu trebuie să afecteze implementarea Agendei de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Din contra, trebuie să fim mai organizați și să avem rezultate mai bune”, a subliniat Pavel Filip.

Rezultatele implementării PNAA în primul semestru vor fi reflectate în raportul care urmează a fi publicat săptămîna viitoare de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

În cadrul şedinţei s-a discutat, de asemenea, despre valorificarea cotelor de export ale produselor moldoveneşti pe piaţa UE. Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, pe parcursul primelor cinci luni ale anului curent, cota exporturilor Republicii Moldova pe piața europeană a fost de aproximativ 63 % din volumul total al acestora. La unele categorii de produse cotele de export oferite țării noastre au fost deja valorificate și s-a solicitat majorarea lor.

img17005811

img17005811

img17005811

img17005811

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!