ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Investițiile publice au atins, în primul semestru, cea mai mare creștere din ultimii 10 ani

11:32 | 02.09.2017 Categorie: Economic

Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Volumul total al investițiilor în active fixe a crescut cu 2,5 la sută, în primul semestru al anului 2017 față de perioada similară a anului precedent, până la 6 miliarde 175 de milioane de lei. Această majorare a fost determinată de restabilirea finanțării proiectelor investiționale ale statului, potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, informează MOLDPRES

Date ale Biroului Național de Statistică relevă că valoarea investițiilor de la bugetul de stat a crescut cu 57,6 la sută faţă de ianuarie-iunie 2016, iar cele din bugetele unităților administrativ-teritoriale s-a majorat cu 31,4 la sută. Investițiile publice au atins, în primul semestru, cea mai mare creștere din ultimii 10 ani. Investitorii străini au plasat în active fixe, în primele șase luni ale anului, cu 27,8 la sută mai multe mijloace decât în perioada corespunzătoare a anului precedent.

Potrivit statisticilor oficiale, sursele principale de finanțare a activității investiționale sunt mijloacele agenților economici şi populației, care în ianuarie-iunie au reprezentat 73 la sută din totalul investiţiilor în active imobilizate şi s-au diminuat ca valoare cu 3,6 la sută faţă de perioada similară a anului 2016.

Din total investiţii realizate în primul semestru al acestui an, cea mai mare pondere revine investițiilor în utilaje, maşini, instalații de transmisie care a constituit 37,6 la sută. Experții afirmă că această cifră denotă intenția antreprenorilor de a dezvolta capacitățile de producție și a moderniza întreprinderile.

Volumul investițiilor în clădiri rezidențiale și nerezidențiale a scăzut cu 2,8 la sută și, respective, 7,2 la sută, dar acestea continuă să aibă o pondere importantă în total investiții, respectiv 16,5 la sută și 15,8 la sută din volumul total al mijloacelor utilizate. Pentru construcții noi au fost alocate peste 1 miliard 500 milioane de lei. Volumul lucrărilor de reparații capitale a alcătuit peste 586 milioane de lei, în creștere cu mai bine de 33 la sută şi al lucrărilor de întreținere și reparații curente de peste 600 milioane de lei, în creștere cu 13,6 la sută.

Ministerul Economiei și Infrastructurii prognozează o creștere a investițiilor în active materiale pe termen lung cu 7,5 la sută în 2017, până la 20,7 miliarde de lei. ”Majorarea investiţiilor în active materiale pe termen lung cu o rată medie anuală de circa 6,1% în anii 2017-2020 care va contribui la creşterea economiei naţionale”, apreciază experții ministeriali. Potrivit acestora, investiţiile de capital, ca sursă principală de creştere economică, vor contribui la crearea noilor locuri de muncă, creşterea competitivităţii produselor autohtone pe piaţa externă, majorarea ofertei interne, extinderea bazei productive şi, respectiv, a celei de impozitare şi crearea surselor suplimentare pentru bugetul public naţional.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)