ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Miniștrii apărării din ASEAN încep discuții axate pe securitate în Filipine

10:20 | 23.10.2017 Categorie: Externe

Manila, 23 oct. /MOLDPRES/. Amenințarea nucleară nord-coreeană, răspândirea terorismului legat de ISIS și disputa din Marea Chinei de Sud vor fi discutate la reuniunea miniștrilor apărării ASEAN, luni, în Filipine, informează DPA, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

O altă întilnire va avea loc marți între miniștrii apărării Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), precum și cei din Japonia, China, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă, India, Rusia și Statele Unite ale Americii.

Reuniunile au loc în timp ce Filipinele depun eforturi pentru a pune capăt ostilităților între forțele guvernamentale și teroriștii legați de ISIS în orașul Marawi din sudul țării.

Cooperarea în materie de securitate maritimă, contraterorism, asistență umanitară și răspunsul la dezastre și securitatea cibernetică vor fi toate discutate.

"Vom prezenta măsuri pentru interacțiune maritimă, schimburi de educație și antrenament, printre altele", a declarat secretarul apărării filipinez Delfin Lorenzana.

ASEAN este formată din Brunei, Cambodgia, Indonezia, Laos, Malaezia, Myanmar, Filipine, Singapore, Thailanda și Vietnam.

 

 

/Editor M.Cucu/

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!