ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un avocat și doi judecători sunt cercetați pentru trafic de influență și corupere pasivă

17:49 | 26.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 26 mar. /MOLDPRES/. Un avocat și doi judecători din capitală sunt cercetați de Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție pentru trafic de influență și corupere pasivă, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, în urma investigațiilor s-a stabilit că avocatul, reprezentând interesele unui client, ar fi apelat la un magistrat din capitală în vederea influențării unui alt judecător, în gestiunea căruia se afla pe rol cauza în care era vizată clientul său, pentru a-l determina să adopte o soluție favorabilă în privința clientului său.

În vederea examinării cazului, identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii, dar și acumularea materialului probator pentru cauza penală, au fost autorizate și desfășurate mai multe percheziții.

La moment, avocatul, dar și un judecător sunt audiați de către procurorii anticorupție, urmând să fie audiate și alte persoane.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!