ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statul restituie avansurile achitate pentru serviciile cadastrale neprestate

10:35 | 15.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 15 apr. /MOLDPRES/. Agenţia Servicii Publice (ASP) a anunţat astăzi că persoanele fizice și juridice, care au achitat până la data de 2 ianuarie 2024 un avans pentru prestarea serviciilor din domeniul cadastrului, iar serviciul nu a fost prestat în volum deplin, pot depune la ASP o cerere de restituire a mijloacelor bănești achitate, transmite MOLDPRES.

„Persoanele fizice, care nu dețin o semnătură electronică, trebuie să completeze o cerere de restituire. Formularul poate fi descărcat de pe site-ul ASP ori poate fi completat direct la sediul Centrului multifuncțional, unde anterior a fost solicitat serviciul. Cererea completată se depune la Centrul multifuncțional respectiv ori la sediul central al ASP (mun. Chișinău, str. A. Pușkin, 42). Persoanele fizice care dețin o semnătură electronică trebuie să completeze cererea de restituire. Cererea completată și semnată cu semnătură digitală trebuie expediată la următoarea adresă electronică – [email protected]. Formularul poate fi descărcat pe site-ul ASP”, explică sursa citată.

Persoanele juridice care nu dețin o semnătură electronică scriu o cerere în formă liberă în adresa conducerii ASP, cu indicarea motivului restituirii şi anexarea obligatorie a actului de verificare a decontărilor reciproce, semnat la data adresării. Cererea semnată se depune la Centrul multifuncțional, unde anterior a fost solicitat serviciul, ori la sediul central al ASP (mun. Chișinău, str. A. Pușkin, 42).

Persoanele juridice care dețin o semnătură electronică, trebuie să scrie o cerere în formă liberă în adresa conducerii ASP, cu indicarea motivului restituirii şi anexarea obligatorie a actului de verificare a decontărilor reciproce semnat la data adresării. Cererea, semnată electronic, se expediază la următoarea adresă electronică – [email protected], rezumă Agenţia Servicii Publice.

img24002720

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!