ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC: Pentru alegerile locale noi și cele parțiale vor fi deschise 13 secții de votare

10:07 | 16.04.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 16 apr. /MOLDPRES/. Pentru alegerile locale noi și cele parțiale, desfășurate pe 19 mai curent, vor fi deschise 13 secții de votare, informează MOLDPRES.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), cele mai multe secții de votare vor fi deschise în localitatea Cealîc, raionul Taraclia - trei la număr. Totodată, câte două secții de votare vor fi deschise în localitățile Tîrnova, raionul Dondușeni și Bucovăț, raionul Strășeni.

În localitățile Sagaidac, raionul Cimișlia, Hănăsenii Noi, raionul Leova, Cairaclia și Salcia, raionul Taraclia, Cotovscoe și Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia vor fi deschise câte o secție de votare.

Pe 19 mai 2024 vor avea loc alegeri locale noi pentru o nouă componență a consiliilor locale în localitățile Cairaclia și Salcia, raionul Taraclia, Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, dar și pentru alegerea primarului în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni, orașul Bucovăț, raionul Strășeni, satul Sagaidac, raionul Cimișlia și comuna Hănăsenii Noi, raionul Leova

De asemenea, în aceeași zi, vor avea loc alegeri parțiale pentru funcția de primar în localitățile Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, precum și alegeri parțiale pentru o nouă componență a consiliului local al comunei Cealîc, raionul Taraclia.

img24002752

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!