ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 5000 de persoane, înscrise în Programul național de limbă română, au început deja cursurile

12:39 | 16.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 16 apr. /MOLDPRES/. Circa cinci mii de persoane din cele peste 12 mii care s-au înscris la Programul național de limbă română au început deja cursurile. Ceilalți solicitanți vor începe formările în luna iulie și, respectiv, septembrie a acestui an, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

„Ținând cont că la ediția din acest an s-au înscris un număr record de persoane, dublu comparativ cu anul trecut, Ministerul Educației și Cercetării a identificat alte peste 120 de cadre didactice care, din 15 aprilie, au început sesiuni de instruire pentru a deveni formatori în cadrul Programului”, indică sursa citată.

La sfârșitul programului, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

Programul național de studiere a limbii române este rezervat adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Pentru ediția din anul curent a Programului, Ministerul Educației și Cercetării a alocat 10 milioane de lei.

img24002762

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!