ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Posturile vamale „Soroca” și „Cosăuți” și-au reluat activitatea

10:29 | 30.07.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Postul vamal de tip debarcader „Soroca” și punctul vamal „Cosăuți” și-au reluat astăzi activitatea, transmite MOLDPRES.

Cele două posturi și-au sistat activitatea la finele săptămânii trecute din cauza creșterii nivelului apei în râul Nistru.

Solicitat de agenție, purtătorul de cuvânt al Serviciului Vamal, Cristina Rău, a specificat că în prezent, „toate posturile vamale din țară activează în regim normal”.

Nivelul apei în râul Nistru s-a ridicat după ce pe teritoriul Republicii Moldova și în țările vecine, în ultimele zile, a căzut o cantitate sporită de precipitații. 

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat pentru astăzi și mâine Cod Galben de caniculă. În orele de după amiază se prevede vreme caniculară cu temperaturi de 33°C și mai mult.

(Reporter A. Ciobanu, editor L. Alcază)

img18006710

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!