ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău a început o reuniune regională pentru combaterea exploatării prin muncă în traficul de ființe umane

14:30 | 05.10.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 5 oct. /MOLDPRES/. La Chișinău a început reuniunea regională a experților din Europa de Sud-Est pentru combaterea exploatării prin muncă în cadrul traficului de ființe umane, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

În deschiderea evenimentului, Secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, a menționat că traficul de persoane rămâne o problemă globală și este una dintre cele mai grave crime care afectează viețile a milioane de oameni. Aproape fiecare stat din lume este afectată de trafic, fie ca țară de origine, de tranzit sau de destinație pentru victime. Acest fenomen este în continuă schimbare și evoluție. În pofida tuturor eforturilor depuse de comunitatea anti-trafic, fenomenul continuă să existe încă în țara noastră.

Exploatarea prin muncă este o formă predominantă de trafic în Republica Moldova. Prin urmare, consider că evenimentul de astăzi este o platformă bună pentru schimbul de experiență și cunoștințe cu colegii din regiunea Europei de Sud-Est, care va fi de folos tuturor, în fiecare țară, a spus în continuare Dumitru Udrea.

După cum știți deja, de la începutul războiului din Ucraina, R. Moldova a primit un număr important de refugiați raportați la numărul total al populației și este una dintre țările cele mai afectate de criza refugiaților. Știm cu toții că orice criză umanitară crește riscurile de trafic și abuz. De aceea, Moldova a acordat o atenție deosebită măsurilor de prevenire și aceste acțiuni au fost realizate încă de la începutul crizei, a adăugat Secretarul general al Guvernului.

Apreciem sprijinul UNODC, care oferă oportunități experților din țările noastre de a participa la diferite întâlniri regionale similare. Ele reprezintă o platformă excelentă pentru schimbul de experiență și stabilirea de colaborări inter-instituționale și internaționale ale actorilor anti-trafic din țările participante, a rezumat Dumitru Udrea.

Reuniunea va avea loc pe 5-6 octombrie și este organizată de Agenția Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) în colaborare cu Ministerul pentru Europa și Afacerile Externe al Franței.

Foto: Guvern 

img22007463

img22007463

img22007463

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!