ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Programul „Podul de cărți pentru copii”: Peste 5000 de cărți vor fi donate grădinițelor din Republica Moldova

20:00 | 27.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/. Peste 5000 de cărți vor fi donate grădinițelor din țara noastră, în cadrul Programului „Podul de cărți pentru copii” implementat în cadrul parteneriatului Ministerului Educației și Cercetării (MEC) al Republicii Moldova și Asociația OvidiuRO din România. Primii beneficiari ai cărților donate au fost copiii de la grădinița nr. 1 din satul Sireți, raionul Strășeni. Aceștia au fost vizitați de ministrul Educației, Dan Perciun, care a citit împreună cu cei mici, transmite MOLDPRES. 

Acțiunile sunt realizate în baza unui memorandum semnat astăzi de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun și Maria Gheorghiu, președinta Asociației OvidiuRO. Documentul mai prevede că educatorii din instituțiile preșcolare vor fi instruiți cum să organizeze activitățile de lectură într-un mod cât mai atractiv și interesant, dar și cum să îi încurajeze pe părinți să le citească mai des copiilor.

Una dintre instituțiile implicate în proiect este grădinița nr. 1 din satul Sireți, unde a fost amenajată o insulă de lectură (colț de bibliotecă), care presupune organizarea activităților zilnice cu copiii, aceasta fiind dotată cu cărți atractive ce îi ajută pe copii să urmărească, să înțeleagă textul, să descopere pasiunea pentru carte.

Aflat în vizită la grădinița din Sireți, ministrul Dan Perciun a afirmat că educația timpurie și lectura sunt esențiale pentru a combate inechitatea socială. „Un copil care beneficiază de educație timpurie de calitate își poate atinge potențialul și poate deveni un cetățean care contribuie la bunăstarea comunității. Ne bucurăm de această posibilitate pe care putem să o oferim grădinițelor de la noi din țară, alături de prietenii noștri din România”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Președinta Asociației OvidiuRO, Maria Gheorghiu, a spus că unul dintre cele mai frumoase daruri pe care un adult îl poate oferi copiilor este să petreacă timp, citind împreună cu ei. „Pasiunea pentru învățare și lectură ne-a îndemnat să venim și în bibliotecile rurale și câteva grădinițe din Republica Moldova, încă din 2018. De la cele mai mici vârste, formarea unor obiceiuri de lectură constituie baza dezvoltării limbajului și a competențelor de literație”, a menționat Maria Gheorghiu.

MEC a precizat că Programul „Podul de cărți pentru copii" este implementat cu succes în România. Până în prezent, peste 20.000 de educatori au beneficiat de formare în metode de dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii și au fost distribuite în total peste 600.000 de cărți.

img24004823

img24004823

img24004823

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!