ro

 

Cultură
28 Iulie, 2026 / 19:48
/ 06 Iulie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Imagini de arhivă cu Mihai Dolgan în timpul deportării în Siberia

Agenția Națională a Arhivelor (ANA) a făcut publice fotografii de arhivă în care apare compozitorul și interpretul de muzică ușoară Mihai Dolgan în perioada deportării familiei sale în Siberia. Imaginile, realizate în anul 1955, îl surprind pe artist la vârsta de 13 ani, în localitatea Onohoi din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Bureată, unde fusese deportat împreună cu familia în 1949.

Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor, fotografiile fac parte din fondul personal al lui Mihai Dolgan și oferă o mărturie documentară despre una dintre cele mai dramatice perioade din viața viitorului muzician.
Instituția precizează că dosarul nr. 6052 al familiei Dolgan a fost transmis în anul 2025 de Ministerul Afacerilor Interne și este disponibil pentru consultare în fondurile Agenției Naționale a Arhivelor.
Mihai Dolgan a fost compozitor, interpret de muzică ușoară și una dintre cele mai importante personalități ale muzicii din Republica Moldova. În 1967 a fondat formația „Noroc”, care a cunoscut un succes remarcabil în spațiul sovietic datorită stilului inovator ce îmbina muzica beat și rock cu elemente folclorice. După desființarea formației de către autoritățile sovietice, în 1974 a înființat ansamblul „Contemporanul”, continuând să creeze și să interpreteze piese devenite șlagăre. Familia sa s-a numărat printre miile de familii deportate în Siberia în urma operațiunii din 6 iulie 1949, iar experiența exilului i-a marcat profund primii ani de viață.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Patrimoniu restaurat, servicii culturale mai accesibile și sprijin pentru artiști - prioritățile ministrului Dan Suruceanu

/ Acum 6 zile

FOTO // Patrimoniul cultural al Republicii Moldova, descoperit de fiica președintei Indiei în timpul vizitei la Chișinău

/ Acum 6 zile

Prioritățile ministrului Culturii, Dan Suruceanu: modele europene, susținerea artiștilor și o soluție pentru Filarmonica Națională

/ Acum 6 zile

FOTO // Trecutul ascuns al capitalei, dezvăluit într-o expoziție la Muzeul Național de Istorie

/ Acum 7 zile

Cronica ARHIVELOR // Vasile Brescanu, actorul care a marcat cinematografia moldovenească

/ Acum 7 zile

Cronica ARHIVELOR // „Ce-aș fi fost”, melodia unei epoci

/ Acum 7 zile

Planul Guvernului Tofan pentru sectorul cultural: susținerea creatorilor și modernizarea instituțiilor de profil

/ Acum 7 zile

Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat portretul în spectacol

/ Acum 7 zile

Cristian Jardan a prezentat bilanțul activității Ministerului Culturii: proiecte culturale, sprijin pentru artiști și promovare internațională

/ Acum 7 zile

Patrimoniul arheologic al culturii Cucuteni-Tripolie va putea fi explorat prin diorame 3D și realitate virtuală la Muzeul din Călărași

/ Acum 7 zile

Cooperarea teatrală dintre R. Moldova și România, consolidată prin noi proiecte culturale

/ Acum 7 zile

FOTO // Tânărul artist moldovean Artur Dulghier și-a inaugurat prima expoziție personală la Viena

/ Acum 7 zile

FOTO // Drumul spre Mănăstirea rupestră Țipova devine mai accesibil: au început lucrările de reamenajare a scărilor istorice

/ 20 Iulie, 2026

Peste 170 de fotografii semnate de Mihai Potârniche, expuse la Iași