Parlamentul marchează Noaptea Muzeelor printr-un program special pentru public
Parlamentul Republicii Moldova își va deschide ușile pentru vizitatori în contextul Nopții Muzeelor, oferind publicului un program special cu activități interactive dedicate istoriei parlamentarismului, democrației și viitorului european al țării. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 16 mai, între orele 18:00 și 21:00, comunică MOLDPRES.
Acțiunea este organizată cu prilejul Nopții Muzeelor și al Zilei Parlamentului, sărbătorită anual pe 23 mai.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere evoluția instituției parlamentare și să participe la activități interactive menite să familiarizeze publicul cu procesul legislativ și implicarea civică.
Programul va începe în scuarul Parlamentului, unde vor fi expuse mașinile de epocă ale instituției și va fi amenajată o zonă foto cu simbolurile naționale.
La parterul clădirii, publicul va putea vizita muzeul Parlamentului, unde sunt expuse documente, fotografii și obiecte care ilustrează momente importante din activitatea legislativului. Tot aici vor fi organizate concursuri interactive, iar cetățenii vor putea propune idei pentru un Parlament mai transparent și mai apropiat de oameni.
La etajul al doilea, participanții vor avea posibilitatea să susțină discursuri simulate în plenul Parlamentului. În sala de ședințe plenare vor fi proiectate filme scurte despre activitatea instituției, iar în hol vor fi amenajate zone foto și un spațiu dedicat copiilor.
Etajul al treilea va fi rezervat tematicii europene. Vizitatorii vor putea explora o expoziție dedicată bibliotecilor statelor europene și proiecte realizate de studenți, având totodată acces în Sala Europa, unde sunt organizate, de regulă, întrevederi oficiale și ședințele Biroului permanent.
Accesul se va face fără programare prealabilă, în baza buletinului de identitate. Copiii nu au nevoie de acte, însă trebuie să fie însoțiți de un adult.
FOTO // Universul cromatic al pictorului Vasile Grama, celebrat la Biblioteca Națională a Republicii Moldova
VIDEO // Maestrul Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani. Mesajul ministrului Culturii, Cristian Jardan
EXCLUSIV // Maestrul Gheorghe Mustea, la ceas aniversar: „Muzica academică îl face pe om să gândească și să se întoarcă spre sine”
Scriitorii din Republica Moldova și cei din România cer transformarea ideii de unire în prioritate națională
BTA: Cetățean de onoare al Taracliei își amintește rolul dansului tradițional bulgar de Ziua Internațională a Dansului
VIDEO // Spectacol de amploare: Opera Națională Chineză prezintă „Turandot” la Chișinău
Cronica ARHIVELOR // Virtuozitatea lui Serghei Lunchevici, readusă în atenția publicului: o înregistrare rară din 1966, publicată de ANA
Președinta Maia Sandu i-a urat succes interpretului Satoshi înainte de participarea la Eurovision: „Îi suntem alături și îi ținem pumnii – de acasă și din diasporă”
FOTO // Două trasee turistice noi, lansate în sudul Republicii Moldova
Tichetele de vacanță, disponibile pentru angajații din sectorul privat
Spectacolul „Dosarele Siberiei” va fi prezentat în Italia
Cooperarea în domeniul memoriei culturale, discutată în cadrul unei vizite oficiale în Polonia
Marcela Nistor, la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret: secretara de stat a citit o poveste despre curaj și familie
Raionul Călărași va avea o bibliotecă mobilă, după o donație din Franța
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: fermierii vor beneficia de compensarea parțială a accizei la motorină
Donald Trump amână majorarea tarifelor pentru automobilele din UE până în iulie
Legislativul a desemnat un nou membru al Consiliului de Administrație al ANRE
Locuitorii din Enichioi vor beneficia de servicii medicale în condiții modernizate
ANSP: Riscul de infecție cu hantavirus în Republica Moldova rămâne redus
Parlamentul marchează Noaptea Muzeelor printr-un program special pentru public
Euro și dolarul se apreciază ușor
Rusia a retras acreditările jurnaliștilor străini pentru parada de 9 mai de la Moscova
VIDEO // Premierul Republicii Moldova, despre situația tensionată din Găgăuzia: Se investesc mulți bani să ne dezbine
Republica Moldova a inaugurat primul pavilion național la Bienala de Artă de la Veneția
METEO // Cer variabil și ploi slabe de scurtă durată, vineri, 8 mai
Zelenski îi avertizează pe liderii străini să nu participe la parada de 9 mai de la Moscova
Kaja Kallas salută progresele Republicii Moldova în alinierea la politica externă și de securitate a UE
Republica Moldova și UE își întăresc cooperarea în domeniul securității și apărării
Agenda evenimentelor, vineri, 8 mai
VIDEO // Investiții guvernamentale la Bălți. Premierul Alexandru Munteanu: „Proiectele aflate în derulare înseamnă condiții mai bune pentru cetățeni și siguranță în viitor”