Protecția bunurilor culturale, consolidată. Moldova semnează Protocolul din 1954 al Convenției de la Haga
Republica Moldova va adera la cel de-al doilea Protocol la Convenția de la Haga din 1954 privind protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat. Proiectul de lege care prevede aderarea țării noastre a fost aprobat astăzi de Parlament în două lecturi, comunică MOLDPRES.
Protocolul, semnat de peste 100 de state, inclusiv majoritatea țărilor UE, Marea Britanie și Statele Unite, completează Convenția din 1954 și introduce măsuri extinse de protecție a patrimoniului cultural, proceduri preventive, răspundere penală pentru încălcarea prevederilor și mecanisme de cooperare internațională. De asemenea, va fi creat Fondul pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat, menit să acorde sprijin financiar sau logistic pentru protecția patrimoniului, atât în timp de pace, cât și în situații de conflict.
Secretarul de stat Andrei Chistol a subliniat importanța aderării Republicii Moldova la acest protocol.
„Prezentul protocol reprezintă o actualizare și o completare a Convenției din 1954, adaptată la amenințările contemporane, cum ar fi vandalismul, furtul și traficul ilicit de bunuri culturale. Scopul documentului este de a preveni distrugerea și degradarea bunurilor culturale în timpul conflictelor armate și de a promova respectul acestora din partea statelor membre”, a declarat Chistol.
Protocolul stabilește măsuri și proceduri preventive, măsuri de protecție și conservare a patrimoniului cultural la nivel național. Prin aderarea Republicii Moldova, vor fi asigurate atât protecția bunurilor culturale, cât și instituirea unui cadru legal și operațional pentru protejarea acestora, în conformitate cu normele și procedurile internaționale.
Andrei Chistol a mai explicat relevanța protocolului în context regional.
„Prin acest protocol, ne angajăm la cooperare internațională extinsă pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit de bunuri culturale și colaborăm cu UNESCO și Națiunile Unite pentru protecția patrimoniului cultural. Astfel, Republica Moldova va consolida măsurile de prevenire a distrugerii obiectelor de patrimoniu și va extinde cooperarea internațională în domeniu, luând în considerare și situația regională actuală”, a precizat oficialul.
Aderarea la cel de-al doilea protocol vine într-un context geopolitic tensionat, evidențiind importanța protejării patrimoniului cultural și a respectării normelor internaționale.
„Cronicarul fără cuvinte”, filmul lui Bogdan Anton, deschide Festivalul de Film Studențesc 2025 la Chișinău
Expoziție de literatură pentru persoanele cu deficiențe de vedere, la Biblioteca Națională
Moldova și Israel vor semna un acord în cinematografie
Noi parteneriate culturale între Moldova și Letonia, discutate la Chișinău
Pelicule ale tinerilor cineaști din Moldova și România, pe marele ecran la Festivalul de Film Studențesc 2025. Programul evenimentului
Festivalul Filmului Japonez revine la Chișinău între 3 și 6 decembrie. Programul evenimentului
Expoziția „ROYAL” aduce la Chișinău o interpretare contemporană a Reginei Maria prin peste 150 de creații handmade
Ministerul Culturii anunță sprijin pentru artiștii ucraineni și proiecte culturale internaționale
Artă timișoreană la Chișinău: pictură și ceramică în expoziția „Culorile pământului 2”
GALERIE FOTO // Expoziția „ROYAL”, un omagiu adus Reginei Maria, inaugurată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
FOTO // Culoare în holul Spitalului Republican. O expoziție inedită a fost inaugurată în cadrul instituției
VIDEO // Ministerul Culturii stabilește noi priorități pentru dezvoltarea Teatrului Național „Eugene Ionesco”
VIDEO // Spiritul sărbătorilor de iarnă, surprins în 58 de ilustrații realizate de tinerii din întreaga țară
GALERIE FOTO // Inaugurarea expoziției de grup „CULORILE PĂMÂNTULUI” la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Ministrul Educației, Dan Perciun, în discuții cu profesorii și studenții de la Cahul: „Ne propunem crearea unui centru universitar puternic și atractiv”
VIDEO// Moldova și România își unesc forțele împotriva criminalității organizate
Avere nejustificată de peste 343 mii de lei. Un primar riscă să-și piardă mandatul
Oraşul Sângerei devine mai prietenos cu pietonii și bicicliștii, după ce drumarii au finalizat construcţia de trotuare şi piste moderne
Guvernatoarea Anca Dragu, la București: „Integrarea în spațiul financiar european creează oportunități concrete pentru dezvoltarea locală”
Kremlinul afirmă că s-ar putea să nu fie de acord cu noile propuneri de pace revizuite pentru Ucraina
Maia Sandu, în discuție cu Președintele Ciprului despre integrarea europeană: „Moldova este gata să meargă înainte.”
Republica Moldova preia președinția Consiliului Miniștrilor Culturii din Europa de Sud-Est pentru 2026
SATUL EUROPEAN // Locuitorii din Pociumbeni, Râșcani, asiguraţi cu apă în gospodării și iluminat stradal modern
Conferință internațională la Chișinău: executarea hotărârilor CEDO, în centrul dezbaterilor
ANRE: Ponderea energiei electrice de avarie în consumul lunar total este de circa 0,2 la sută
Președinta Maia Sandu, în discuții cu omologul său din Cipru: „Republica Moldova se află într-o fereastră de oportunitate, care trebuie valorificată”
Două persoane au murit intoxicate cu monoxid de carbon într-o locuință din raionul Dubăsari
Rușii au atacat infrastructura energetică din regiunea Odesa
Discursul Președintei Maia Sandu la conferința comună cu Președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides
Protecția bunurilor culturale, consolidată. Moldova semnează Protocolul din 1954 al Convenției de la Haga