ro

 

Economie
05 August, 2026 / 23:49
/ Acum 1 oră

Criza carburanților: Vasile Tofan anunță că România va sprijini Republica Moldova

Republica Moldova va putea relua importurile de motorină din România după ce autoritățile române au acceptat să facă o excepție de la restricțiile impuse exporturilor, a anunțat prim-ministrul Vasile Tofan în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, tansmite MOLDPRES.

Premierul a explicat că actuala criză a carburanților a fost provocată de perturbările regionale în aprovizionarea cu motorină, după avarierea unei conducte care alimenta rafinăria Petromidia.

„În regiune exista un deficit de motorină și noi a trebuit să intervenim ca stat cu o serie de măsuri care, din fericire, au început să repare situația”, a declarat Vasile Tofan.

Șeful Executivului a explicat și de ce ieftinirea petrolului nu se reflectă imediat în prețurile de la pompă.

„Prețul este stabilit de ANRE pe baza mediei ultimelor 14 zile. Din acest motiv, atunci când cotațiile internaționale scad, și prețurile la pompă scad mai lent. Matematic, prețurile vor continua să scadă”, a spus premierul.

Potrivit șefului Cabinetului de miniștri, în ultimele zile deficitul de motorină s-a redus, însă situația s-a complicat din nou după restricțiile introduse de România pentru reexport.

„Numărul stațiilor fără motorină a scăzut de la aproximativ 70 la 40, ceea ce arată că măsurile au început să funcționeze. Astăzi însă au crescut din nou la 80, după ce România a impus restricții la reexporturile de motorină”, a declarat acesta.

Premierul a precizat că, în timpul vizitei sale recente la București, a solicitat autorităților române o derogare pentru Republica Moldova.

„Scopul vizitei mele la București a fost să conving partea română să facă o excepție pentru Republica Moldova. Ni s-a promis acest lucru și această excepție va fi acordată. Vom putea din nou importa motorină din România și asta va rezolva deficitul”, a afirmat Vasile Tofan.

Premierul a mulțumit autorităților române pentru sprijinul acordat.

„Vreau să le mulțumesc colegilor și fraților noștri din România. Și de această dată au contribuit foarte mult la independența noastră energetică. Să rămâi fără motorină în plin sezon agricol ar fi fost o catastrofă”, a declarat șeful Guvernului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

DOC // Asociațiile de proprietari din condominiu vor putea accesa mai ușor credite pentru renovarea energetică a blocurilor locative

/ Acum 1 zi

Fermierii au accesat aproape 600 de milioane de lei prin credite cu dobândă redusă

/ Acum 1 zi

Leul moldovenesc se apreciază față de euro și dolar

/ Acum 2 zile

FOTO // O nouă hală de producere la Cimișlia deschide oportunități pentru antreprenorii din regiune

/ Acum 2 zile

Energocom prezintă evoluția prețului la gaz pe piața europeană: „Piața rămâne sensibilă la evoluțiile geopolitice”

/ Acum 2 zile

Compania din România, Nuclearelectrica, achiziționează electricitate din Ucraina, cu sprijinul furnizorului de energie din Republica Moldova

/ Acum 2 zile

VIDEO // Programul Tichetelor de Vacanță, lansat oficial. Angajații pot valorifica un sprijin de până la 8700 de lei pentru vacanțe în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

FOTO // O intersecție cu risc ridicat de accidente din Anenii Noi a fost reamenajată

/ Acum 2 zile

Energocom: disponibilitatea energiei electrice este influențată de situația din regiune

/ Acum 2 zile

ANRE va modifica două metodologii privind reglementarea sectorului gazelor naturale

/ Acum 2 zile

Serviciul Vamal a încasat peste 988 de milioane de lei în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

Dolarul se ieftinește, iar euro își menține valoarea

/ Acum 3 zile

Statul va interveni pentru a ajuta cetățenii în cazul scumpirii gazelor naturale. Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Guvernul va veni cu soluții, nu putem să lăsăm oamenii în fața  scumpirilor”  

/ Acum 4 zile

Energocom îndeamnă consumatorii să reducă utilizarea energiei electrice în orele de vârf