Statul va interveni pentru a ajuta cetățenii în cazul scumpirii gazelor naturale. Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Guvernul va veni cu soluții, nu putem să lăsăm oamenii în fața scumpirilor”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că statul va interveni pentru a sprijini cetățenii în cazul majorării tarifelor la gazele naturale, subliniind că Guvernul pregătește noi mecanisme de compensare pentru sezonul rece. Totodată, șeful Legislativului a explicat că prețul gazelor este determinat atât de evoluțiile de pe piețele internaționale, cât și de costurile interne de transport și administrare, asupra cărora autoritățile pot interveni, transmte MOLDPRES.
Într-un interviu acordat în exclusivitate Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES, Igor Grosu a precizat că prima componentă a tarifului este prețul de achiziție de pe bursele internaționale, influențat de cotațiile mondiale și de evoluțiile geopolitice, inclusiv războiul din Ucraina și tensiunile din Strâmtoarea Hormuz și din Marea Neagră.
„Noi, Republica Moldova, nu avem resurse proprii. Tot ceea ce consumăm – gaze, motorină, benzină, gaz lichefiat – importăm. Aici noi depindem de cotațiile internaționale. Evident că am făcut tot posibilul să diversificăm sursele, să nu depindem de o singură sursă, cum am depins până în 2021, de Federația Rusă. Și atunci, chiar dacă aveai contract, în orice moment, dar momentul acela de obicei era iarna, când cel mai mult ai nevoie de resurse energetice, diminua încet-încet livrările și nu îți dădea nicio explicație - o dependență și o armă geopolitică împotriva celor care nu îi sunt obedienți”, a declarat Grosu.
Igor Grosu a precizat că cea de-a doua componentă a tarifului o reprezintă costurile de distribuție și administrare, iar acestea pot fi optimizate prin decizii interne. În ședința plenară din 30 iulie, Parlamentul a votat în lectura a doua o lege care prevede că, în cazul în care doi sau mai mulți operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale aparțin aceluiași fondator, cheltuielile administrative ale acestora vor fi recunoscute în tarif o singură dată, la unul dintre operatori, și nu separat la fiecare. Măsura are drept scop prevenirea includerii acelorași costuri administrative de mai multe ori în tariful uniform, evitând astfel ca acestea să fie suportate în mod dublu de consumatori.
„Moldovagaz, dincolo de salariile exagerate – directorul, 377–378 de mii în aprilie, de exemplu, sau membrii Consiliului de Administrație ori consilierii – câte 90 de mii, eu zic că este exagerat pentru Republica Moldova. Și asta nu este doar cazul Moldovagaz, sunt și alte instituții și o să vedem ce o să ne dea Cancelaria de Stat. 12 întreprinderi pe tot teritoriul, 12 directori, 12 contabili, 12 directori adjuncți și așa mai departe. Eu cred că o singură întreprindere ar face față în condițiile actuale. (...) Iată aici putem interveni pentru a diminua costurile de administrare, ceea ce poate avea impact asupra tarifului, în sensul diminuării, asta am în vedere”, a declarat Igor Grosu.
Referindu-se la eventualele majorări de tarif, Igor Grosu a dat asigurări că Executivul va veni cu măsuri de sprijin pentru populație.
„Răspunsul meu este da, evident, statul va interveni și va ajuta cetățenii. Așa cum am făcut-o și în anii precedenți, în sezonul rece al anului, acele cinci luni, Guvernul va veni cu soluții, cu propuneri de a compensa o parte din aceste costuri. Evident că nu putem să lăsăm oamenii în fața acestor scumpiri și vorbim de lunile noiembrie–decembrie ale anului în curs și de trei luni – ianuarie, februarie, martie – în anul următor. Deci, vom veni, Guvernul va veni, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va veni cu propuneri, le vom discuta. O să vedem dacă îmbunătățim, ce îmbunătățim în procesul de acordare a compensațiilor”, a declarat Igor Grosu.
Totodată, Igor Grosu a lansat un apel la utilizarea responsabilă a resurselor energetice, atât în instituțiile publice, cât și în gospodării. El a amintit că ultima decizie a Comisiei pentru Managementul Situațiilor de Criză prevede reducerea cu 20% a cheltuielilor pentru combustibil în instituțiile publice, în contextul actualei situații economice și energetice.
VIDEO // Ministerul Energiei: situația regională poate determina disponibilitatea de energie și creșterea prețurilor. Cetățenii sunt îndemnați să economisească
Economii de circa 21,8 milioane de euro pentru cetățeni și companii la schimbul valutar, după trecerea la euro ca monedă de referință
Euro și dolarul se ieftinesc ușor
Ministrul Energiei, în vizită la Stația Electrică Chișinău: „Suntem în etapa finală. Darea în exploatare a proiectului este planificată pentru sfârșitul verii”
Republica Moldova va moderniza 134 de kilometri de drum, cu finanțare oferită de BERD
Două sisteme de irigare din centrul și sudul țării vor fi modernizate cu finanțare de la BERD
VIDEO // Stocurile de carburanți, suplinite cu noi importuri de benzină și motorină
Ministerul Energiei explică principalele măsuri aplicate pe perioada stării de alertă
VIDEO // Măsuri de debirocratizare pentru antreprenori, solicitate de premierul Vasile Tofan: „Trebuie să facilităm activitatea companiilor locale”
Prevederile politicii fiscale, discutate de ministra Finanțelor cu reprezentanții sectorului agricol
Curs valutar anunțat de BNM: euro și dolarul se apreciază
Circa 300 de instituții publice din Chișinău vor beneficia de modernizarea infrastructurii de termoficare
Tot mai multe companii de pe ambele maluri ale Nistrului adoptă practici de business responsabile faţă de mediu
Femeile antreprenoare pot obține finanțare pentru tehnologii moderne în agricultură
CE pune de astăzi în aplicare normele Regulamentului privind IA și noile cerințe în materie de transparență
Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Ilie
Scriitori și artiști din diaspora se reunesc în august la Biblioteca Națională în cadrul Zilelor Diasporei 2026
Condiții mai bune pentru pacienții Institutului de Cardiologie. O secție a instituției a fost renovată cu suportul CNAM
Chișinăul și Kievul intensifică cooperarea pentru monitorizarea debitului râului Nistru
Energocom îndeamnă consumatorii să reducă utilizarea energiei electrice în orele de vârf
Site-ul Ministerului Educației și Cercetării a fost ținta unui atac cibernetic
Raionul Cahul devine platformă de schimb de experiență pentru agricultura adaptată climei
Ambasada Republicii Moldova în Italia a emis o alertă după cutremurul din Napoli și solicită moldovenilor din zonă prudență
BTA // A 10-a paradă internațională a vehiculelor de epocă, organizată la Vidin
Peste 316 milioane de lei au fost achitate de CNAM pentru serviciile medicale oferite în luna iunie
FOTO // Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți va avea un acoperiș modern și sigur
Grecia: Pompierii, puși în dificultate de un incendiu care amenință o cunoscută stațiune estivală
Atenție, șoferi! Ambuteiaje pe drumul R3, între Bardar și Hîncești, din cauza lucrărilor de reparație
REPORTAJ MOLDPRES // China verde de pe platoul tibetan: regiunea Aba, exemplu de conviețuire în stil modern între om, tradiție și natură
Seism în apropiere de Napoli: 21 de răniți, dintre care doi în stare gravă, și pagube materiale