VIDEO // Măsuri de debirocratizare pentru antreprenori, solicitate de premierul Vasile Tofan: „Trebuie să facilităm activitatea companiilor locale”
Premierul Vasile Tofan a prezentat astăzi în ședința de Guvern mai multe cazuri în care antreprenori autohtoni au semnalat dificultăți întâmpinate în desfășurarea activității. În acest context, oficialul a solicitat ca Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării să pregătească, până la 9 septembrie, un amplu pachet de debirocratizare, care să permită crearea regulilor mai simple pentru mediul de afaceri, transmite MOLDPRES.
„Prioritatea acestui Guvern este economia și una din inițiativele anunțate a vizat controalele excesive și toate lucrurile care fac viața antreprenorilor mai complicate. În prima fază, trebuie să ne focusăm pe deblocarea unor situații ce tine de antreprenorii locali. Mulțumesc celor care au trimis zeci de mesaje. Cu echipa le procesăm pe toate. În doar câteva zile am primit 55 de mesaje și ele vin și vin. Mi se pare util să dau citire unora din ele. Nu rămânem în lumea rapoartelor, dar punem mâna pe pulsul lucrurilor la firul ierbii”, a declarat Vasile Tofan, la începutul ședinței de astăzi a Guvernului.
Un prim caz semnalat de premierul Vasile Tofan vizează o companie mică, cu trei angajați, care activează la Strășeni.
„Un antreprenor mic din Florești, care repară tehnică de calcul, ne scrie: suntem trei angajați cu tot cu contabil și nu avem posibilitatea de a angaja încă o persoană care să se ocupe de securitatea muncii, pentru că asta prevede legislația. El nu cere să fie scutit de reguli de securitate a muncii, dar cere proporționalitate. Potrivit acestuia, acum sunt puși pe același cântar ca și companii de 100 sau 1000 de angajați. Ei cred că aceasta este inechitabil. Mie mi se pare de bun simț”, a afirmat Vasile Tofan.
Totodată, o companie din Criuleni a semnalat taxa locală pentru publicitate majorată peste noapte de la 5 la 80% din venituri.
Un alt subiect prezent în mai multe adresări ale antreprenorilor se referă la solicitarea ca informațiile necesare să fie prezentate statului o singură dată.
„Un producător vitivinicol nu cere controale mai slabe, cere controale mai inteligente. El scrie că, în anul 2026, relația dintre autoritățile de control și întreprinderi trebuie să urmeze același principiu, digital implicit, hârtie doar atunci când aceasta este realmente necesară. Datele existente în facturi, certificate și sisteme electronice sunt adesea copiate manual în alte registre. Iar propunerea sa este de bun simț - aceeași informație să fie prezentată statului o singură dată. Iar controlul trebuie să urmărească, în cuvintele lui, asigurarea conformității și siguranței produselor, nu verificarea formală a existenței unui număr cât mai mare de documente”, a comunicat Vasile Tofan.
Premierul a făcut public și un caz în care o navă cu peste 3000 de tone de produse metalice a rămas blocată la Giurgiulești din cauza a 15 centimetri decalaj dintre adâncimea sa și nivelul apei. Antreprenorul spune că incidentul a dus la blocarea a circa 6,6 milioane de lei sub formă de TVA care nu ajung la stat. Într-un final, cazul a fost soluționat, iar nava a fost deblocată.
În sesizările lor, antreprenorii s-au arătat nemulțumiți și de termenele acordate pentru răspunsurile către Serviciul de Definire a Combaterii Spălării Banilor. Potrivit acestora, uneori, termenul acordat de 2-5 zile nu este suficient, fiind necesară colectarea și verificarea datelor prin mai multe sisteme informatice și implicarea mai multor subdiviziuni. „Nimeni nu contestă importanța combaterii spălării banilor, dar pentru solicitările complexe, termenele trebuie să fie realiste”, a opinat premierul, răspunzând la solicitarea antreprenorilor.
„Aici e un subiect mai larg, sunt multe adresări ținând, într-adevăr, de greutatea cu care oamenii pot să depună bani, să introducă bani în Moldova. Acum suntem în august, vine diaspora acasă, sunt sigur că o să fie mulți oameni care o să vrea să pună cinci mii de euro, zece mii de euro, că i-au câștigat în Italia, în Spania. Și important totuși oamenii ăștia să nu fie amețiți între instituții. Cred că e important cumva să simplificăm regulile, inclusiv de deblocare a resurselor pentru diasporă, pentru că, pentru moment, cred că legile sunt mult prea stricte și limitează capitalul privat, inclusiv din diasporă”, a afirmat prim-ministrul Tofan.
Șeful Guvernului s-a referit și la un caz de aplicare retroactivă a penalităților, care ar fi putut duce la sistarea activității unei companii.
„O companie electronică spune că între 2023-2025, Serviciul Vamal a acceptat aceeași clasificare pentru căști fără fir, fără nicio obiecție. Ulterior, mărfurile au fost reclasificate, iar companiei i s-a calculat 343 de mii de lei suplimentar de plătit, inclusiv 76 de mii de lei penalități. Compania afirmă că executarea silită i-a pus în imposibilitatea de a aduce marfă în țară, forțându-i să identifice de urgență resurse pentru a achita suma contestată, și pentru a-și putea continua activitatea”, a afirmat premierul.
Potrivit oficialului, multe dintre obiecțiile antreprenorilor vizează Fiscul. El a dat exemplul unei companii care, în urma unui control fiscal, i-au fost calculate aproximativ 900 de mii de lei TVA suplimentar, iar cu amenzile și penalitățile, suma a depășit două milioane.
„După contestație, potrivit scrisorii Serviciului Fiscal, au redus obligația TVA de la 900 de mii la 187 de mii. Serviciul Fiscal și-a revizuit suma cerută. Compania spune că a achitat în final aproximativ 630 de mii de lei. A fost nevoită să împrumute aceiași bani și să oprească alte proiecte. În acest context, antreprenorul solicită doar ca procedurile de control fiscal să respecte legalitatea, proporționalitatea, transparența și dialogul cu contribuabilii”, a menționat Vasile Tofan.
În aceste condiții, premierul Vasile Tofan a solicitat ca până la 9 septembrie să fie prezentat un amplu pachet de dereglementare, care să faciliteze activitatea antreprenorilor autohtoni.
„Dacă vrem să repornim economia, noi vrem ca energia acestor antreprenori să fie în a găsi noi piețe, să exporte, să recruteze oameni, să investească, dar să nu piardă ore în relația lor cu statul. De asta, domnule vicepremier Eugeniu Osmochescu aveți o sarcină foarte grea, ca până pe 9 septembrie să venim cu pachetul ambițios de dereglementare, care țin inclusiv de controale, dar și de alte lucruri. Avem nevoie să ușurăm viața, în primul rând, a antreprenorilor locali”, a conchis premierul Vasile Tofan.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) a anunțat ieri că pregătește două noi pachete de dereglementare, care includ propuneri de simplificare a cadrului normativ, inclusiv în domeniul legislației muncii. Primul pachet de dereglementare include modificări pentru 71 de legi, inclusiv Codul muncii și Legea privind securitatea și sănătatea în muncă, iar al doilea vizează revizuirea a 29 de hotărâri de Guvern. Totodată, sunt analizate măsuri privind eliminarea sau transformarea unor acte permisive și revizuirea cerințelor administrative care pot genera sarcini suplimentare pentru mediul de afaceri.
Compania chineză Yutong analizează oportunități de investiții în Republica Moldova
Două trasee strategice din sudul țării vor fi reabilitate cu sprijinul BERD
AIPA a autorizat plăți de aproape 17,5 milioane de lei pentru agricultori
Energocom continuă achizițiile de gaze pentru sezonul rece 2026-2027
Aeroportul Chișinău amenajează o zonă temporară de pre-îmbarcare pentru a fluidiza traficul de pasageri
VIDEO // Drumul de centură de la Slobozia Mare, redeschis circulației. Igor Grosu: „Este o investiție europeană de care vor beneficia transportatorii și cetățenii”
Serviciul Vamal a încasat peste 861 de milioane de lei în ultima săptămână
Euro și dolarul se apreciază la început de săptămână
VIDEO // Prim-ministrul Vasile Tofan discută zilnic cu reprezentanții mediului de afaceri: „Vrem să facem lucrurile mai simple și mai rapide, pentru ca antreprenorii să dezvolte afaceri și să creeze locuri de muncă”
FOTO// R. Moldova testează noi soiuri de cânepă industrială și soia pentru diversificarea sectorului agricol
Piața instrumentelor financiare din Republica Moldova va fi aliniată la standardele UE
Republica Moldova instituie cadrul legal care va reglementa piața criptoactivelor
Acordarea ajutorului de stat, reglementată printr-o nouă lege
Republica Moldova va găzdui o Conferință internațională dedicată convergenței europene
Tarifele la unele servicii ale ASP au fost ajustate: modificări pentru cetățenii care perfectează pașapoarte sau permise de conducere noi
„Independența care ne unește”: Programul de evenimente dedicate celor 35 de ani de independență, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat Programul privind diversitatea biologică pentru perioada 2026–2030
Circa 85 la sută dintre primării au inițiat procesul de amalgamare voluntară: în august începe amalgamarea normativă
„Independența care ne unește. Moldova-35”: programul evenimentelor dedicate celor 35 de ani de independență
Chișinăul propune noi negocieri în formatul 1+1. Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Am primit răspunsuri evazive sau refuzuri”
Primăriile vor organiza licitațiile pentru salubrizare după un regulament unic
VIDEO // Măsuri de debirocratizare pentru antreprenori, solicitate de premierul Vasile Tofan: „Trebuie să facilităm activitatea companiilor locale”
FOTO // Ministrul Anatolie Nosatîi, la Praga: „Republica Cehă este un partener de încredere pe care ne putem baza în procesul de dezvoltare a capacităților noastre de apărare”
Pompierii au salvat 25 de hectare de grâu din calea flăcărilor, la Telenești
Republica Moldova denunță un acord CSI privind colaborarea în domeniul informației
Reguli noi pentru autorizarea proiectelor strategice de infrastructură de transport
R. Moldova se alătură proiectului TRADUKI pentru promovarea literaturii naționale în spațiul european
Mai multe oportunități de investiții și modernizare a agriculturii, prin proiectul „Livada Moldovei II”
Un oraș din Republica Moldova va reprezenta țara în competiția pentru Capitala Europeană a Culturii 2033
Noi măsuri pentru renovarea energetică a blocurilor de locuit