ro

 

Societate
02 August, 2026 / 11:40
/ Acum 2 ore

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Ilie

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc duminică, 2 august, pe Sfântul Mare Proroc Ilie, considerat făcător de minuni, ocrotitorul recoltelor și aducătorul de ploi. Cu această ocazie, în lăcașurile sfinte din țară sunt oficiate servicii divine. Totodată, mai multe localități își sărbătoresc astăzi hramul, iar cei care poartă numele Ilie și Ilinca își serbează onomastica, transmite MOLDPRES.

Conform tradiției, în această zi se sfințesc fructele și legumele, care ulterior se mănâncă cu miere și castraveți. De Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sfântul Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor".

Sfântul Ilie este o divinitate populară ce a preluat numele și data celebrării de la Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. El a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.

Sfântul Ilie completează lista celor șaisprezece profeți ai Vechiului Testament și este cinstit de creștini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani și jumătate de secetă, dar și ca divinitate populară a Soarelui și a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

Potrivit tradiţiei, în dimineața zilei de Sfântul Ilie, se culeg plante de leac, în special busuioc, se pun la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Sfântul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peșterii sale (hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este socotit și protopărintele monahismului creștin.

Tot astăzi, își serbează onomastica cei care poartă numele Ilie și Ilinca. Datele statistice relevă că în Republica Moldova, peste 9400 de bărbați poartă numele de Ilie și peste 4 mii de femei sunt numite Ilinca.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Ilan Șor, trimis în judecată în dosarul privind delapidarea a 100 de milioane de dolari de la Banca de Economii

/ Acum 1 zi

Vânat ilegal la Condrița. Doi bărbați, cercetați penal după ce au capturat și ucis un mistreț

/ Acum 1 zi

Cronica ARHIVELOR | Mărturiile lui Iliei Ilașcu despre anii de detenție la Tiraspol

/ Acum 1 zi

O moldoveancă și-a pierdut viața într-un accident produs în Italia. Fiica sa este internată în stare gravă

/ Acum 1 zi

VIDEO // Deversările din lacul Novodnistrovsk vor fi reduse în următoarele două săptămâni din cauza secetei

/ Acum 1 zi

Cod galben de pericol de incendiu în Republica Moldova până pe 7 august

/ Acum 1 zi

IGSU: Tânărul dispărut la scăldat pe plaja din orașul Vadul lui Vodă a fost găsit decedat 

/ Acum 1 zi

VIDEO // Premierul Vasile Tofan anunță rezultatele analizei preliminare a „salariilor nesimțite” și principalele soluții propuse de Guvern

/ Acum 1 zi

Un bărbat a primit cinci ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, după ce ar fi promis soluții favorabile în dosare penale contra sumei de 50 mii de euro

/ Acum 2 zile

Un tânăr a dispărut în apele Nistrului, la Vadul lui Vodă. Scafandrierii au fost solicitați pentru căutări

/ Acum 2 zile

Noi rețineri în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Anchetatorii au efectuat nouă percheziții

/ Acum 2 zile

FOTO // Inspectoratul de Stat al Muncii va dispune de spații de lucru complet renovate și echipate în incinta sediului MMPS

/ Acum 2 zile

Un bărbat a fost condamnat la închisoare după ce a administrat droguri unei femei fără știrea acesteia

/ Acum 2 zile

Incendiul de la depozitul cu materiale de construcții din capitală a fost lichidat