ro

 

Economie
06 August, 2026 / 21:16
/ Acum 2 ore

Energocom: Deficit de energie electrică în orele de vârf; consumatorii sunt îndemnați să economisească

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta din nou, în această seară, cu un deficit de energie electrică, în intervalul de consum maxim 18:00–21:00, informează SA Energocom, transmite MOLDPRES.

Potrivit companiei, autoritățile întreprind toate măsurile necesare pentru a asigura alimentarea cu energie electrică a țării și, dacă va fi nevoie, vor utiliza mecanismele de energie de avarie pentru a menține stabilitatea sistemului.

„Reducerea voluntară a consumului, din partea fiecărui consumator, rămâne cel mai eficient instrument disponibil chiar în această seară”, subliniază Energocom.

Situația este monitorizată permanent, asigură Energocom.

„Vârful se așteaptă între orele 19:00 și 20:00, atunci când consumul casnic de seară — iluminat, climatizare, electrocasnice — se suprapune cu declinul producției fotovoltaice. Pentru consumatori, aceasta înseamnă că orice reducere aplicată chiar în acest interval are cel mai mare efect asupra echilibrului sistemului”, se arată în comunicatul Energocom.

Potrivit Energocom, deficitul este generat de condițiile regionale create de valul de caniculă. Cererea de energie electrică a crescut considerabil în întreaga regiune, în timp ce producția este afectată de debitul foarte scăzut al Dunării, care limitează capacitatea unor centrale electrice de a funcționa la parametri normali, apa fiind indispensabilă pentru răcirea instalațiilor.

În contextul în care Republica Moldova face parte din piața regională de energie și depinde de importuri, orice deficit apărut în statele vecine influențează direct cantitățile de energie care pot fi procurate de țară.

Energocom precizează că este vorba despre un fenomen sezonier și regional, gestionat prin mecanismele obișnuite ale operatorului, inclusiv prin achiziții suplimentare de energie de pe piață și, la nevoie, prin utilizarea energiei de avarie, fără a exista o defecțiune sau o situație de urgență în sistemul electroenergetic național.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Subvenții de peste 56 de milioane de lei, autorizate pentru agricultori și proiecte de dezvoltare rurală în luna iulie

/ Acum 1 zi

Republica Moldova se va confrunta astăzi cu un nou deficit de energie electrică

/ Acum 1 zi

Peste 500 de gospodării au primit EcoVouchere pentru electrocasnice eficiente energetic

/ Acum 1 zi

Prima ieftinire a carburanților, după valul de scumpiri determinat de situația externă: ANRE anunță prețuri mai mici la benzină și motorină

/ Acum 1 zi

Ministrul Energiei: „Fiecare megawatt economisit înseamnă mai puțină energie cumpărată la prețuri foarte ridicate”

/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia: „Ca să nu plătim costuri mai mari, trebuie să economisim”

/ Acum 1 zi

O centrală electrică fotovoltaică, cu puterea de 30 de MW, va fi construită la Vadul lui Vodă

/ Acum 1 zi

Conceptul politicii fiscale va fi prezentat joi. Premierul Vasile Tofan: „Vom taxa munca mai puțin, vom încuraja investițiile, vom taxa mai mult viciile și foarte atent vom uniformiza anumite taxe”

/ Acum 1 zi

Încasările Fiscului la buget s-au majorat cu 10,9% în șapte luni ale anului curent

/ Acum 1 zi

Leul își continuă aprecierea față de principalele valute

/ Acum 2 zile

Produsele autohtone, promovate în România: Expoziția „Republica Moldova prezintă” va fi organizată la Baia Mare

/ Acum 2 zile

Moldelectrica monitorizează permanent funcționarea Sistemului Electroenergetic Național, în contextul deficitului estimat de energie

/ Acum 2 zile

O familie din Bălți, având în îngrijire patru copii, a reușit să-și reducă facturile la energie prin sprijinul oferit de Programul EcoVoucher

/ Acum 2 zile

La Bălți va fi deschisă o fabrică în domeniul industriei alimentare, cu o investiție de 315 milioane de lei