ro

 

Economie
14 Octombrie, 2026 / 17:31
/ 13 Februarie, 2026

Ministrul Finanțelor anunță când va fi debursată următoarea tranșă din Planul de creștere pentru Moldova

Următoarea tranșă din Planul de creștere al Uniunii Europene pentru Moldova va avea o valoare de 168 de milioane de euro, iar debursarea acesteia este planificată pentru sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie a anului curent. Detaliile au fost oferite de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru MOLDPRES.

Ministrul Gavriliță a subliniat că Planul de Creștere al Uniunii Europene reprezintă o oportunitate importantă pentru Republica Moldova. Fondurile includ granturi și asistență tehnică, precum și împrumuturi avantajoase, cu dobânzi mici și termene lungi de rambursare.

„Aceste resurse vor fi folosite pentru reforme și investiții, vizând modernizarea economiei, sprijinirea mediului de afaceri, dezvoltarea infrastructurii, creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea serviciilor publice”, a afirmat ministrul Finanțelor.

Oficialul a punctat că, până în prezent, în cadrul Facilității de reformă și creștere au fost efectuate debursările aferente pre-finanțării în sumă de 270,0 milioane de euro, în iunie 2025 -  destinate pregătirii și demarării reformelor prioritare, precum și tranșei I, în valoare de 18,9 milioane de euro, în septembrie 2025.

„Debursarea următoarei tranșe, în sumă 168 milioane de euro, este planificată spre sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie a anului curent”, a subliniat Andrian Gavriliță.

Asistența financiară aferentă Planului de creștere pentru Moldova este acordată pe parcursul a trei ani, 2025-2027. Din total asistență, aproximativ 385 milioane de euro sunt granturi (ajutor nerambursabil, care nu este inclus în bugetul de stat și nu este administrat de Guvern) care vor fi acordați sub formă de asistență tehnică, iar circa 1,5 miliarde de euro sunt împrumuturi cu dobândă mai mică, comparativ cu condițiile generale ale pieței, și termeni favorabili de rambursare (maturitatea până la 40 de ani, inclusiv perioada de grație de până la 10 ani).

Mijloacele financiare aferente împrumutului vor fi acordate sub formă de suport bugetar, preponderent pentru implementarea măsurilor de reformă și propulsarea investițiilor, iar cel puțin 25% vor fi direcționate către cofinanțarea proiectelor investiționale finanțate de instituțiile financiare internaționale.

Planul de Creștere susținut de Uniunea Europeană este cel mai amplu și ambițios pachet de sprijin financiar din istoria Republicii Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro. Acordul de facilitate dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de Uniunea Europeană în cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova a fost semnat la 9 mai 2025. 

INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță: „Ne propunem modernizarea sistemului financiar, în beneficiul mediului de afaceri și al cetățenilor”


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

VIDEO // R. Moldova ar putea importa gaze naturale din Ucraina. Subiectul va fi discutat de premierul Vasile Tofan în cadrul unei vizite la Kiev

/ Acum 4 zile

Programul EcoVoucher. Peste 3 300 de familii au înlocuit electrocasnicele vechi cu echipamente eficiente energetic 

/ Acum 5 zile

Freelancerii au înregistrat venituri de peste 53 de milioane de lei în august

/ Acum 5 zile

Calea Ferată din Moldova va majora cu 15% tarifele pentru transportul de mărfuri de la 1 noiembrie

/ Acum 5 zile

DOC // Finanțele publice vor fi gestionate în baza regulamentului sistemului „Trezoreria”. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 5 zile

O stație de pompare din Bălți va fi modernizată cu sprijinul unui grant slovac de 249 mii de euro

/ Acum 5 zile

Republica Moldova trebuie să accelereze investițiile din Planul de Creștere. Ambasadoarea UE, Iwona Piórko, explică în ce condiții sunt acordați banii

/ Acum 5 zile

AIPA reia autorizarea plăților complementare pentru cererile de subvenționare depuse în 2025

/ Acum 5 zile

VIDEO // Ministerul Agriculturii explică cum se pot înregistra producătorii din ţară în Registrul Fermierilor

/ Acum 5 zile

Un proiect de 5 milioane de euro, finanțat de UE, va sprijini reforma administrației publice din Moldova

/ Acum 5 zile

UE caută soluții pentru a sprijini Moldova în criza energetică și va mobiliza și alți donatori

/ Acum 5 zile

Două posturi vamale interne din Chișinău vor activa și în zilele de odihnă

/ Acum 6 zile

Google ASR în Moldova: date, AI și suportul experților Coob Ads  

/ Acum 6 zile

Noi reguli pentru activitatea depozitarilor centrali de instrumente financiare, aprobate de Parlament