ro

 

Economie
09 Octombrie, 2026 / 11:19
/ Acum 1 oră

O stație de pompare din Bălți va fi modernizată cu sprijinul unui grant slovac de 249 mii de euro

Stația de pompare „Decebal” din municipiul Bălți, care asigură cu apă potabilă aproximativ 66.000 de locuitori, va fi modernizată cu sprijinul unui grant acordat de Slovacia. Proiectul, în valoare totală de 274.000 de euro, urmărește înlocuirea echipamentelor învechite, reducerea consumului de energie electrică și creșterea fiabilității sistemului de alimentare cu apă, transmite MOLDPRES.

Proiectul „Apă potabilă durabilă pentru Bălți” este implementat de ÎM Regia „Apă-Canal-Bălți”, în parteneriat cu specialiști slovaci. Din bugetul total, 249.000 de euro reprezintă finanțare nerambursabilă, iar 25.000 de euro constituie contribuția proprie. Sprijinul este acordat de Ministerul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovace și de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională în Domeniul Dezvoltării (SlovakAid).

Lucrările au început cu un audit tehnic al stației de pompare, efectuat de specialiști slovaci împreună cu echipa din Bălți. Aceștia au evaluat starea echipamentelor, regimurile de funcționare, consumul de energie electrică, sistemul de control și istoricul avariilor. Rezultatele auditului vor servi drept bază pentru elaborarea soluției tehnice de modernizare și pregătirea documentației de proiect.

Potrivit directorului tehnic al ÎM Regia „Apă-Canal-Bălți”, Vitalie Ungureanu, stația funcționează cu echipamente care au depășit o parte semnificativă din durata de exploatare. În perioada 2024–2026, la acest obiectiv au fost înregistrate 59 de avarii și opriri neplanificate, dintre care peste 70% au fost asociate agregatelor de pompare sau sistemului de control.

„Stația de pompare «Decebal» este una dintre cele mai mari consumatoare de energie din infrastructura de alimentare cu apă a orașului. Aceasta consumă aproximativ 70% din energia electrică a întreprinderii în ansamblu. Echipamentul său învechit sporește cheltuielile operatorului și sensibilitatea sistemului la creșterea costului energiei electrice”, a declarat Vitalie Ungureanu.

La rândul său, directoarea Asociației Slovace a Companiilor de Alimentare cu Apă și Canalizare, Ivana Mahríková, a menționat că modernizarea ar urma să reducă cu aproximativ 30% consumul de energie electrică al stației.

Proiectul mai prevede diminuarea numărului de avarii și opriri neplanificate, reducerea cheltuielilor pentru reparații și intervenții de urgență, precum și creșterea siguranței în exploatare. Totodată, eficientizarea consumului de energie va contribui la reducerea amprentei de carbon a sistemului de alimentare cu apă.

Pe lângă înlocuirea echipamentelor, intervențiile vor include automatizarea proceselor, instruirea personalului și monitorizarea rezultatelor. Proiectul urmează să fie implementat în perioada 1 septembrie 2026 – 31 august 2027.

„Apă potabilă durabilă pentru Bălți” este primul proiect de acest fel implementat de o întreprindere de alimentare cu apă din Republica Moldova în parteneriat cu organizații de profil din Slovacia.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Guvernul propune cote minime pentru achiziția publică de vehicule nepoluante

/ Acum 2 zile

Moldova va avea un nou cadru pentru gestionarea mobilității urbane. Orașele vor trebui să planifice mai riguros transportul, parcările și spațiul public

/ Acum 2 zile

Moldova are aproape 243 MWh de capacități de stocare a energiei. Investitorii au depus oferte pentru 305 MWh în proiecte noi

/ Acum 2 zile

SFS confirmă autenticitatea notificărilor privind taxa pentru drumuri: aproape 85 de mii de contribuabili le-au primit

/ Acum 2 zile

Euro și dolarul se depreciază

/ Acum 2 zile

Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări

/ Acum 2 zile

Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo

/ Acum 2 zile

Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare

/ Acum 2 zile

Republica Moldova a câștigat litigiul arbitral internațional inițiat de Rotalin Gas Trading

/ Acum 2 zile

Apelul pentru subvenționarea primelor de asigurare în agricultură s-a încheiat. Au fost depuse 185 de cereri

/ Acum 2 zile

Energocom a cumpărat energie electrică la un preț mediu de 157,42 euro/MWh în luna septembrie

/ Acum 3 zile

Un an de la conectarea Moldovei la SEPA. Cetățenii și companiile au economisit 16,4 milioane de euro

/ Acum 3 zile

Dolarul se apreciază ușor

/ Acum 3 zile

MAIA reorganizează instituțiile și automatizează servicii pentru agricultori