ro
Economie
20 Mai, 2025 / 02:32
/ Acum 9 ore

Moldelectrica și Ukrenergo au semnat un set de acte privind implementarea mecanismului de alocare intrazilnică a capacității transfrontaliere

Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și compania națională de transport al energiei electrice din Ucraina, NPC „Ukrenergo”, au semnat un set de documente ce vizează implementarea mecanismului de alocare intrazilnică a capacității transfrontaliere pe granița dintre Republica Moldova și Ucraina, informează MOLDPRES.

„Această acțiune marchează un nou progres în direcția dezvoltării continue a pieței regionale de electricitate și alinierea acesteia la cele mai bune practici europene în materie de gestionare a interconexiunilor”, a anunțat Moldelectrica.

Documentele semnate vor fi transmise spre aprobare către autoritățile de reglementare din ambele state – ANRE (Republica Moldova) și НКРЭКП (Ucraina).

Potrivit Moldelectrica, licitațiile intrazilnice vor fi derulate prin intermediul platformei de alocare gestionate de NPC „Ukrenergo”. Lansarea acestora va avea loc după obținerea avizelor necesare și după finalizarea procesului de ajustare a infrastructurii software atât în cadrul Î.S. „Moldelectrica”, cât și al NPC „Ukrenergo”.

Prin extinderea mecanismelor de alocare a capacității transfrontaliere, Moldelectrica a anunțat că va acoperi integral segmentele cadrului aferent alocărilor capacității interconexiunilor cu Ucraina și România, consolidând astfel rolul Republicii Moldova în arhitectura energetică regională.