
Premierul Dorin Recean: Guvernul a oferit, în ultimii ani, cel mai mare sprijin financiar pentru agricultori - 6 miliarde de lei
Guvernul a oferit, în ultimii ani, cel mai mare sprijin financiar pentru agricultori. Acesta a ajuns la suma de șase miliarde de lei, resurse care au adus rezultate concrete pentru dezvoltarea sectorului agricol. Cifrele au fost prezentate de premierul Dorin Recean, care a dat asigurări că autoritățile vor continua să fie alături de fermieri, transmite MOLDPRES.
Potrivit premierului, investițiile în agricultură au dus la creșterea competitivității produselor noastre. Drept exemplu în acest sens este faptul că exporturile de vinuri au crescut cu circa 20%, efectivul de bovine s-a majorat cu 10%, iar producția de lapte a crescut cu 17%.
Totodată, au fost dublate cantitățile de fructe și legume moldovenești exportate fără taxe în Uniunea Europeană – prune, mere, roșii, struguri, cireșe, usturoi și suc de struguri.
„Suntem lideri mondiali la exportul de prune dintre țările din emisfera nordică – avem o cotă de 73% din exporturile de prune spre UE. Pentru prima dată, Moldova poate exporta în UE carne de pasăre și ouă de consum de categoria A”, a afirmat premierul.
În același timp, statul subvenționează până la 70% din costul polițelor de asigurare agricolă. Doar în 2024, statul a acoperit peste 61 de milioane de lei pentru fermieri afectați de intemperii.
Șeful Cabinetului de miniștri a mai spus că suprafața de irigare a fost extinsă cu peste 1000 de hectare, iar suprafața protejată cu echipamente antiploaie și antigrindină a fost extinsă până la 961 de hectare.
Potrivit premierului, 402 ferme au fost modernizate în doar trei ani, cu sprijin guvernamental direct, iar fermierii mici și mijlocii au acces la credite avantajoase: dobândă de doar 5,1%, cu o componentă de grant de până la 30% și rambursare flexibilă pe 5 ani.
De asemenea, vinurile Moldovei au obținut peste 7500 de medalii internaționale, ceea ce înseamnă că suntem, oficial, cea mai premiată țară din Europa de Est la capitolul vinuri în ultimul deceniu.
„Guvernul este alături de fermieri. Deschidem piața UE pentru produsele moldovenești, susținem creșterea produselor cu valoare adăugată înaltă, avem grijă de roadă și investim în viitorul agriculturii”, a conchis Dorin Recean.
Peste 19 miliarde de lei, acumulate de Serviciul Vamal la bugetul de stat în șase luni ale anului curent
ANSA vine cu recomandări pentru combaterea păduchilor de plante
R. Moldova va avea prima cale ferată electrificată: linia Iași – Ungheni, modernizată cu sprijinul UE
Stabilizarea regională aduce ieftiniri la carburanți în R. Moldova
Prejudiciu de peste 11 mln de lei la buget: o asociație patronală, vizată într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani
Japonia va continua să susţină domeniul agricol din R. Moldova
BNM și IFC au semnat un Acord de Cooperare în domeniul finanțării durabile
Euro crește, iar dolarul scade ușor
Soroca, Otaci și Vulcănești vor avea drumuri reabilitate cu sprijinul BERD
România lansează un proiect pentru sprijinirea administrației publice locale din Republica Moldova
Doina Nistor: „Moldova face pași concreți spre o economie modernă, investiții strategice, sprijin pentru antreprenori și regim fiscal pentru freelanceri”
Legea care va reglementa subvenționarea în agricultură, publicată în Monitorul Oficial
Premierul Dorin Recean: Guvernul a oferit, în ultimii ani, cel mai mare sprijin financiar pentru agricultori - 6 miliarde de lei
Un pacient cu ciroză în stadiu terminal a primit o nouă șansă la viață în urma unui transplant hepatic
Incendiu de vegetație la Comrat. Patru echipe de salvatori implicate în lupta cu flăcările
VIDEO // Percheziții în capitală. Trei bărbați au fost reținuți într-un dosar privind organizarea ilegală a jocurilor de noroc
Priorități în reforma probațiunii: Inspectoratul Național de Probațiune va fi suplinit cu personal în subdiviziunile teritoriale
Fostul ministru al transporturilor din Rusia a fost găsit decedat. A fost eliberat din funcție în această dimineață
CEC a decis: La Boldurești, Nisporeni, va fi organizată votarea repetată cu aceeași candidați din turul II
Ursula von der Leyen a discutat cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale
Recomandările salvatorilor, pe timp de caniculă: alcoolul și cafeaua - excluse, limitarea expunerii la soare între orele 11:00 și 18:00
Energocom a procurat în iunie energie electrică la un preț de 109 euro/MWh
Peste 11 mii de persoane, angajate cu sprijinul ANOFM. Ministrul Alexei Buzu: „Ne dorim ca fiecare cetățean să aibă șansa de a munci acasă”
FOTO// Rețeaua de iluminat public din Cahul va fi modernizată până la finele acestui an
Canicula pune în pericol sănătatea animalelor: ANSA cere fermierilor măsuri urgente de protecție