Tineri din Franța și din Spațiul economic european vor putea participa la stagii profesionale în întreprinderi din Republica Moldova
Tinerii francezi și cei din Spațiul economic european vor avea posibilitatea să desfășoare stagii profesionale în întreprinderi din Republica Moldova. Aceștia vor beneficia de oportunitatea de a acumula experiență practică, de a se familiariza cu mediul economic local și de a contribui la intensificarea cooperării dintre cele două state, informează MOLDPRES.
Oportunitatea va fi oferită în baza Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze privind Programul de voluntariat internațional în întreprindere, care a fost aprobat astăzi de Executivul de la Chișinău.
De oportunitățile Acordului vor putea beneficia tineri cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat, la ședința Guvernului, că Acordul respectiv este un instrument eficient de cooperare profesională între părți, facilitând participarea tinerilor francezi și din Spațiu economic european în misiuni de stagiu profesional, desfășurat în cadrul filialelor companiilor franceze sau partenerilor acestora.
„Urmare a implementării Acordului, atât tinerii, cât și mediul de afaceri, vor beneficia de mai multe avantaje, precum consolidarea formării profesionale prin transferul de cunoștințe și bune practici, dezvoltarea angajaților locali și cooperarea în echipe mixte, dar și prezența economică franceză în Republica Moldova, care va încuraja investițiile străine directe în sectorul privat local”, a afirmat Daniella Misail-Nichitin.
Pe durata misiunii, partea moldovenească, în conformitate cu legislația națională, va elibera permise de ședere sau carte de rezident pentru beneficiarii acestui program în baza notelor verbale transmise din partea Ambasadei Republicii Franceze
Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze privind Programul de voluntariat internațional în întreprindere a fost semnat la Chișinău pe 20 noiembrie 2025.
Cetățenii ar putea achita mai puțin pentru gaz. Dorin Junghietu: „Există oportunitatea de a micșora tariful”
Infrastructura rutieră modernizată în alte 42 de localități, prin Programul „Europa este aproape”. Vladimir Bolea: „Fiecare leu trebuie să fie folosit corect”
VIDEO // ANSA oferă detalii în cazul depistării substanței interzise metronidazol
Sectorul IT a generat peste un sfert din totalul exporturilor de servicii, cu o valoare de peste 600 milioane de dolari
Rata anuală a inflației continuă tendința de scădere: în decembrie a fost înregistrată cea mai mică valoare din 2025
Întreprinderile mici și mijlocii pot accesa credite investiționale de până la 5 milioane de lei prin programul „FACEM Impact”
Circa 400 de milioane de lei, încasate de Serviciul Vamal în ultima săptămână
Euro și dolarul se apreciază la început de săptămână
Ninsori în nordul țării: drumarii intervin pentru menținerea siguranței rutiere
Zăpada – aliat sau risc pentru agricultură? Analiza fitosanitară avertizează asupra pericolelor ascunse ale începutului de an
VIDEO // Programul „Facilitatea de Creditare în Agricultură” sprijină 288 de afaceri agricole și stimulează investițiile în sector
VIDEO // Lucrările de deszăpezire și patrulare continuă pe drumurile naționale
FOTO // Un vis început în 1997, împlinit în UE: istoria de succes a unei companii din Moldova
Serviciul Fiscal de Stat desfăşoară lucrări de mentenanță la sistemele fiscale electronice
Republica Moldova inițiază negocierile cu Oman privind eliminarea vizelor pentru titularii pașapoartelor diplomatice
Trei medici vor ajunge pe banca acuzaților pentru malpraxis
Circulația bacului Molovata, suspendată din cauza înghețului. Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Vom face tot posibilul ca libera circulație și livrările de alimente să fie asigurate”
Guvernul va finanța elaborarea Planurilor urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
Guvernul a aprobat reguli noi de igienă pentru instituțiile medicale
Programul de voluntariat internațional în întreprindere va fi implementat în Republica Moldova
Tineri din Franța și din Spațiul economic european vor putea participa la stagii profesionale în întreprinderi din Republica Moldova
Președinta Maia Sandu, comandantul suprem al Armatei Naționale, a inspectat lucrările de construcție a unei noi unități militare
CSM lansează un nou mecanism de reducere a restanțelor în instanțe
Doi bărbați au ajuns la spital în urma nerespectării regulilor de securitate la exploatarea sobelor
Granturi de până la 1,5 milioane de lei pentru întreprinderi care investesc în soluții de eficiență energetică
Un bărbat a fost condamnat la nouă luni de închisoare după ce a refuzat să depună mărturii într-un dosar
Investiții suplimentare de peste 210 milioane de lei în localitățile din țară: Circa 300 de proiecte noi au fost incluse în Documentul unic de program
FOTO // Șase lingouri, presupuse a fi din aur, depistate la vama Palanca
Prima ședință a Guvernului din 2026. Premierul Alexandru Munteanu: „Avem multe de făcut”
Explozie într-o gospodărie din Ialoveni: un bărbat transportat de urgență la spital cu arsuri