
Alegeri prezidențiale în România // George Simion îl felicită pe Nicușor Dan pentru victorie: A fost voința poporului român
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, l-a felicitat, în noaptea de duminică spre luni, pe contracandidatul său, independentul Nicușor Dan, pentru câștigarea celui de-al doilea tur de scrutin, subliniind că aceasta „a fost voința poporului român”, transmite MOLDPRES cu referire la Agerpres.
„Aș vrea să îl felicit pe contracandidatul meu, Nicușor Dan, a câștigat alegerile, a fost voința poporului român. Vreau să mulțumesc celor peste 5 milioane de români care și-au pus încrederea în mine. Nu îi voi dezamăgi, nu există un lucru mai de preț pentru mine decât încrederea lor. Am fost singuri împotriva unui întreg sistem, singuri împotriva tuturor, sunt mândru de voi și sper că v-am reprezentat cu cinste”, a transmis George Simion, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.
El spune că lupta nu trebuie abandonată, pentru că „România și românii trebuie să fie pe primul loc”.
„Este timpul să continuăm lupta noastră pentru dreptate, pentru adevăr, pentru familia naturală, pentru credința creștină și pentru libertate. Vom fi în continuare o parte importantă și semnificativă a societății românești. Vă rog pe fiecare dintre voi să nu abandonăm. Mergem până la capăt chiar dacă este greu să simțim acest gust amar al înfrângerii. România și poporul român trebuie să fie pe primul loc”, a mai spus George Simion.
După centralizarea a 20.031 de procese verbale din totalul celor 20.085, Nicușor Dan a obținut 6.098.948 de voturi (53,78%), iar George Simion - 5.242.089 (46,22%).
Donald Trump: Fără intervenția SUA în Al Doilea Război Mondial, țările europene ar vorbi în germană
The Guardian: Europa se pregăteşte pentru o „super duminică” electorală
Ucraina este pregătită pentru orice formă de negocieri pentru a pune capăt războiului, susține Zelenski
Consiliul Europei inițiază crearea unui tribunal special pentru Ucraina, care va încerca judecarea responsabililor pentru invazia lansată în 2022
Moscova critică eventuala desfășurare a unor avioane franceze cu arme nucleare în Europa
Papa Leon al XIV-lea s-a oferit să fie un mediator între părțile beligerante din întreaga lume
Numărul trecerilor ilegale de frontieră în Europa a scăzut semnificativ în acest an
Uniunea Europeană impune Moscovei cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni
UE va aștepta săptămâna aceasta progrese către o încetare a focului în Ucraina înainte de a impune sancțiuni Rusiei
Permisele auto eliberate în Republica Moldova și Letonia vor fi recunoscute reciproc
Un avocat din capitală, reținut într-un dosar de trafic de influență
Cetățenii pot investi în valori mobiliare de stat. Ministerul Finanțelor a lansat o nouă perioadă de subscriere
Eurodeputatul Siegfried Mureșan: „După victoria lui Nicușor Dan, România va continua să fie principalul susținător al integrării europene a R. Moldova”
Cum au votat alegătorii din Republica Moldova la scrutinul prezidențial din România
Liderii lumii îl felicită pe Nicușor Dan pentru victoria în alegeri
Venituri de 18 miliarde de lei acumulate la bugetul asigurărilor sociale, în patru luni din 2025
Euro și dolarul cresc la început de săptămână
Alegeri în Polonia // Liberalul Rafal Trzaskowski și naționalistul Karol Nawrocki se vor confrunta în turul doi
Alegeri prezidențiale în România // Au fost centralizate toate procesele-verbale. Nicușor Dan obține 53,60%
Alegeri prezidențiale în România // George Simion îl felicită pe Nicușor Dan pentru victorie: A fost voința poporului român
Alegeri prezidențiale în România // Nicușor Dan transmite „un gând de recunoștință” cetățenilor R. Moldova: „Împreună vom continua drumul nostru european!”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le mulțumește moldovenilor cu cetățenie română pentru prezența la vot: „Inima noastră bate cu multă dragoste față de neamul românesc”
Premierul Dorin Recean, după victoria lui Nicușor Dan la prezidențialele din România: „Suntem puternici când ne unim pentru un viitor european”
Președinta Maia Sandu: „Felicitări, România! Felicitări, Nicușor Dan!”
Alegeri prezidențiale în România // Peste 95% din procese verbale, verificate: Nicușor Dan câștigă cu 54,32%, George Simion obține 45,68 %