Ucraina și aliații săi europeni au convenit la Kiev să continue negocierile de pace
Aliații europeni ai Ucrainei s-au întâlnit sâmbătă la Kiev pentru a examina detaliile celei mai recente versiuni a planului de încheiere a conflictului cu Rusia. Reuniunea a avut loc înaintea unui summit al „Coaliției Voinței”, formată din țările care susțin Ucraina. Evenimentul se va desfășura săptămâna viitoare în Franța, informează MOLDPRES, cu referire la AGERPRES și AFP.
Consilieri de securitate din cincisprezece țări, printre care Franța, Germania și Canada, precum și reprezentanți ai UE și NATO, s-au reunit în capitala Ucrainei pentru această primă întâlnire a anului.
Trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, a participat de la distanță, a confirmat un oficial ucrainean pentru AFP. Această zi a diplomației a fost umbrită de intervenția militară surpriză a SUA în Venezuela.
„Prima parte a întâlnirii s-a concentrat pe documentele-cadru, în special garanțiile de securitate și abordările planului de pace, precum și pe succesiunea următorilor pași comuni”, a precizat sâmbătă, pe Telegram, după prima sesiune, negociatorul-șef al Ucrainei, Rustem Umerov.
Eforturile diplomatice s-au intensificat din noiembrie pentru a pune capăt celui mai sângeros conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial, conduse de președintele american Donald Trump, a cărui administrație a negociat separat cu Rusia și Ucraina.
În discursul său de Revelion, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că un acord este „gata în proporție de 90%”, avertizând în același timp că celelalte 10% va determina „soarta păcii”, viitorul teritoriilor ocupate de Rusia rămânând o problemă cheie.
„Rușii sunt cei care insistă” asupra „ultimatumurilor inacceptabile”, a declarat sâmbătă ministrul adjunct de externe ucrainean, Serhii Kîslîția, într-o conferință de presă la care a participat AFP, în urma primei sesiuni a zilei.
La rândul său, Rusia a anunțat la sfârșitul lunii decembrie intenția de a-și „întări poziția” după ce a acuzat Kievul de un atac cu drone împotriva unei reședințe a președintelui Vladimir Putin. Ucraina a negat acuzațiile.
Trupele rusești ocupă aproximativ 19,4% din teritoriul Ucrainei, din care 0,94% a fost cucerit în cursul anului 2025, conform datelor de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), care colaborează cu Proiectul Amenințărilor Critice (CTP), două think tank-uri americane specializate în studiul conflictelor.
Primele zile ale anului 2026 au fost marcate de bombardamente ucrainene și rusești.
Rusia a acuzat Kievul de un atac despre care a spus că a ucis 28 de civili în noaptea de Revelion în partea regiunii Herson din Ucraina, controlată de armata rusă.
Vineri, un copil de trei ani și o tânără au fost uciși într-un atac aerian rusesc asupra centrului orașului Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, potrivit autorităților locale, care au indicat că mai multe persoane ar putea fi încă prinse sub dărâmături.
Autoritățile ucrainene au ordonat evacuarea a peste 3 000 de copii și a părinților acestora din aproximativ 40 de orașe și sate din regiunile Zaporijie (sud) și Dnipropetrovsk (centrul-est) în aceeași zi, un semn al avansului trupelor rusești în aceste zone.
Două persoane au murit, de asemenea, în atacuri aeriene rusești în orașul Herson, care rămâne sub controlul Kievului, potrivit guvernatorului regional ucrainean, Oleksandr Prokudin.
Vladimir Putin a declarat în repetate rânduri în ultimele săptămâni că Rusia își va atinge obiectivele în Ucraina „prin mijloace militare” dacă negocierile eșuează și a salutat recentele câștiguri ale armatei sale pe linia frontului.
Între timp, omologul său ucrainean a început o remaniere majoră a echipelor sale, anunțând vineri numirea unui nou șef de cabinet și a unui nou ministru al Apărării, apoi sâmbătă pe cea a unui nou ministru al Energiei, precum și o remaniere majoră a autorităților regionale.
UE cheamă la moderație în criza dintre Venezuela și SUA, după o discuție între Kallas și Rubio
Liderul Venezuelei, Nicolas Maduro, și soția sa, Cilia Flores, au fost capturați și scoși din țară
Explozii puternice, în capitala Venezuelei, Caracas
Kirilo Budanov, numit la conducerea Administrației Prezidențiale a Ucrainei după demisia lui Andrii Iermak
Sportivii ruși nu vor putea reprezenta Rusia la JO 2026 nici dacă se încheie războiul cu Ucraina
Elveția se confruntă cu sarcina dificilă de a identifica victimele incendiului din Crans-Montana
Negocierile pentru pace în Ucraina se reiau în weekend, cu accent pe „detaliile practice” ale unui armistițiu
Volodimir Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanțiile de securitate
Cauza incendiului din Crans-Montana rămâne neclară și ancheta continuă
BTA: Bulgaria a devenit al 21-lea stat membru al zonei euro
Infrastructura critică a UE continuă să fie expusă unui risc ridicat de sabotaj, avertizează Kaja Kallas
Oulu și Trenèín, Capitalele Europene ale Culturii în 2026
Incendiu devastator într-un bar din Crans-Montana, Elveţia: zeci de morți și sute de răniți
Ministrul ucrainean al apărării mulțumește României pentru contribuția de 50 de milioane de euro destinată sprijinirii apărării Ucrainei
Circa 1300 de adresări la servicii medicale de urgență în capitală, în primele zile din an
Atenție, călători! Postul vamal de tip debarcader „Molovata” și-a întrerupt activitatea din cauza ceții
Număr record de tineri specialiști angajați în 2025 în școli și grădinițe. Dan Perciun: „Vrem să facem și mai atractivă decizia de a veni în sistem”
ODA va relansa apelurile de granturi pentru antreprenori după aprobarea bugetului instituției
Fugarul Veaceslav Platon insistă să fie audiat în dosarul „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc
Meteorologii au emis Cod galben de ghețuș, polei și precipitații
GALERIE FOTO // Colinde în Ajun de Crăciun. Atmosferă de sărbătoare în satele din Republica Moldova
România ar putea găzdui hubul de securitate maritimă al UE. Comisia Europeană a răspuns la demersul vicepreședintelui PE, Victor Negrescu
Programul EcoVoucher // Economii de circa 20 de milioane de lei în anul 2025 pentru familiile care și-au procurat electrocasnice noi
ANSP: 363 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Ministrul Mediului a prezentat noul șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului
Un bărbat din nordul țării a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra fiicei concubinei sale
O mamă din raionul Sîngerei a născut al IX-lea copil în ambulanță
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a încheiat anul 2025 cu rezultate record și o creștere accelerată a traficului aerian
Un nou serviciu online pentru înregistrarea antreprenorilor independenți, lansat de ASP
Rapoartele Comisiei Vetting pentru doi procurori, aprobate de Consiliul Superior al Procurorilor