ro

 

Externe
28 Mai, 2026 / 20:55
/ 07 Mai, 2026

UE refuză să-și reducă prezența diplomatică la Kiev după amenințările Rusiei

Uniunea Europeană nu intenționează să-și reducă prezența diplomatică la Kiev, în pofida amenințărilor formulate de Rusia privind posibile lovituri asupra capitalei ucrainene, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului diplomatic european, Anouar El Anouni, transmite MOLDPRES.

Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing susținut la Bruxelles. Oficialul european a calificat amenințările Moscovei drept parte a unei „tactici iresponsabile de escaladare a conflictului”.

„În ceea ce privește Uniunea Europeană, nu ne vom schimba nici poziția, nici prezența la Kiev”, a afirmat El Anouni.

Reprezentantul serviciului diplomatic al UE a respins și acuzațiile Moscovei potrivit cărora Ucraina ar purta responsabilitatea pentru continuarea războiului. Potrivit acestuia, Rusia încearcă din nou să transfere vina pentru propriile acțiuni militare.

El a subliniat că atacurile aeriene rusești au afectat anterior și misiuni diplomatice din Kiev, inclusiv reprezentanța Uniunii Europene. Totodată, oficialul a acuzat Moscova că continuă bombardamentele zilnice asupra orașelor ucrainene și infrastructurii civile.

„Rusia lovește zilnic Kievul și alte orașe din Ucraina, ucigând civili și atacând infrastructura”, a declarat El Anouni, adăugând că Moscova nu demonstrează disponibilitate pentru încetarea războiului.

Anterior, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a anunțat că Rusia a transmis o notă diplomatică ambasadelor străine, recomandând evacuarea personalului din Kiev înainte de 8 și 9 mai. Potrivit acesteia, Moscova ar putea lansa „lovituri de răspuns” dacă Ucraina va încălca armistițiul unilateral anunțat de Rusia pentru aceste zile.

În replică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Kievul este pregătit să înceteze focul încă din noaptea de 6 mai, cu condiția ca Rusia să facă același lucru. Liderul ucrainean a acuzat ulterior Moscova de încălcarea regimului de încetare a focului și a avertizat că Ucraina va răspunde „simetric”.

Totodată, Kremlinul a confirmat joi instituirea unui armistițiu de două zile în Ucraina, începând de vineri la miezul nopții, ora Moscovei, (joi, ora 21:00 GMT), cu ocazia festivităților dedicate victoriei din 1945 împotriva Germaniei naziste, relatează AFP.

'Da, ne referim la 8 și 9 mai', a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, răspunzând la o întrebare adresată de corespondentul France Presse în cadrul conferinței de presă.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Blocada impusă Iranului va rămâne „complet în vigoare” până la semnarea unui acord, susține Trump

/ Acum 4 zile

Cannes 2026: Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, a primit patru premii, înaintea galei de premiere

/ Acum 4 zile

REPORTAJ // Tehnologie 8K, cinematografie 4D și simboluri numerice: Cum arată cel mai masiv muzeu politic din Asia

/ Acum 4 zile

Atac masiv cu rachete balistice şi drone ruseşti asupra Kievului: cel puţin o persoană a murit şi 16 au fost rănite

/ Acum 4 zile

BTA: Bozhidar Saraboyukov a câștigat medalia de bronz la săritura în lungime în cadrul Diamond League Xiamen

/ Acum 4 zile

Donald Trump afirmă că oscilează între un acord cu Iranul și reluarea războiului

/ Acum 5 zile

Volodimir Zelenski consideră nedreaptă propunerea de aderare asociată a Ucrainei la UE

/ Acum 6 zile

ARMENPRESS: Poliția din Armenia înființează un laborator cibernetic cu sprijinul SUA pentru combaterea criminalității informatice

/ Acum 6 zile

Explozie puternică la cea mai mare uzină petrochimică din Ungaria: o persoană a murit

/ Acum 6 zile

BTA: Rata șomajului a scăzut în Bulgaria la 3,2% în primul trimestru din 2026 comparativ cu primul trimestru din 2025, rata ocupării a ajuns la 70,5%

/ Acum 6 zile

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă petrolieră pentru a ocoli Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 7 zile

Cancelarul german propune un statut special pentru Ucraina în UE, fără drept de vot

/ Acum 7 zile

Ucraina își consolidează apărarea împotriva unui eventual atac dinspre Belarus

/ 20 Mai, 2026

Premierul Ungariei pune condiții pentru aderarea Ucrainei la UE. Zelenski și Magyar se vor întâlni în iunie pentru a deschide un „nou capitol” în relațiile bilaterale