Alimentarea cu apă în Bălți, Soroca, Sîngerei și Florești – reluată. Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la nordul țării: „Sănătatea oamenilor a fost și rămâne prioritatea noastră”
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat municipiul Bălți și raioanele Soroca și Dondușeni, unde a discutat cu autoritățile publice locale, reprezentanții ai instituțiilor medicale și sociale, precum și cetățeni, despre măsurile întreprinse de autorități pentru a asigura locuitorii cu apă. După mai multe zile de întreruperi în urma poluării fluviului Nistru, municipiul Bălți și raioanele Soroca, Sîngerei și Florești au fost reconectate, ieri, la apeduct.
Decizia de reluare a alimentării cu apă în nordul țării a fost luată după ce analizele preluate au confirmat că apa este în limite sigure pentru consum. În primele 48 de ore, apa livrată poate fi utilizată doar în scopuri menajere și nu este sigură pentru băut sau prepararea alimentelor.
În vizita sa în nordul țării, premierul a mers în localitatea Arionești, unde au fost instalate deja 7 baraje de captare a substanțelor poluante. Șeful Executivului a remarcat munca echipelor care au lucrat intensiv pentru a relua alimentarea cu apă și a mulțumit oamenilor pentru răbdare în aceste zile dificile.
„Sănătatea oamenilor a fost și rămâne prioritatea noastră. Intervențiile de la stația Cosăuți și din localități au dat rezultate. Filtrele instalate rămân în funcțiune, iar echipele rămân în teren pentru monitorizare continuă și intervenție rapidă, dacă va fi necesar”, a subliniat prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Poluarea fluviului Nistru prin scurgeri de combustibil a fost cauzată de atacul Federației Ruse asupra hidrocentralei ucrainene de la Novodnestrovsk. La 16 martie 2026, Guvernul a instituit stare de alertă de mediu pe bazinul fluviului Nistru, pentru 15 zile.
Intervențiile de oprire a transportării de cursul apei a combustibilului au fost făcute printr-un efort consolidat al Armatei, salvatorilor de la IGSU, carabinierilor, angajaților Agenției Rezerve Materiale, Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC), pentru a asigura un răspuns coordonat și rapid în localitățile afectate. De asemenea, sprijin important au oferit echipe din România, iar partea ucraineană a intervenit pe malul lor al Nistrului.
Echipele au lucrat non-stop pe teren, cu toate resursele disponibile, pentru a restabili alimentarea cu apă. Pe fluviul Nistru au fost instalate mai multe baraje absorbante: 2 baraje în satul Cureșnița, r. Soroca; 4 baraje pentru securizarea Stației de captare Cosăuți, r. Soroca; stația de captare pentru Chișinău a fost securizată cu 2 baraje absorbante instalate de către Ministerul Mediului și 2 - de către Apă Canal; 2 baraje - la Coșnița și 7 baraje în Arionești, r. Dondușeni. Lucrul continuă în teren - se mai instalează încă un baraj la lacul de acumulare Dubăsari.
La stația de tratare a apei de la Cosăuți a fost instalat un nou sistem de filtrare cu cărbune activ granulat, pentru a securiza procesul de tratare a apei de unde se alimentează raioanele Florești, Sîngerei, Soroca și mun. Bălți.
Calitatea apei a fost monitorizată constant, fiind prelevate probe de apă din teren, cu laboratorul mobil. De pe 16 martie, la Soroca au fost puse în funcțiune 7 sonde arteziene, la Florești - utilizate sondele care pompează apă din subteran, iar la Sîngerei - majoritatea localităților foloseau sonde proprii.
Guvernul a acordat sprijin administrației locale din Bălți, fiind mobilizați peste 300 de angajați din structurile de forță pentru asigurarea populației cu apă. Pentru a asigura necesitățile curente, la dispoziția localnicilor au fost puse peste 150 de tone de apă potabilă și tehnică.
Structura Cancelariei de Stat, ajustată pentru accelerarea reformelor și integrării europene
Guvernul a ajustat măsurile stării de alertă în sectorul energetic
Procesul de înscriere a copiilor la grădinițe, simplificat de Guvern
MD-ALERT: Republica Moldova va avea un sistem național de avertizare pentru situații de urgență
Noi măsuri pentru limitarea răspândirii ambroziei pe teritoriul țării
Medicamente mai calitative pe piața din Republica Moldova
Consolidarea capacităților profesionale ale inspectorilor din cadrul organelor de control în contextul integrării în Uniunea Europeană
Premierul Alexandru Munteanu, la Forumul de Afaceri Moldova–Franța: „Vă invit să priviți Republica Moldova nu doar ca pe o piață, ci ca pe un proiect european în plină construcție”
Igor Grosu, întrevedere la Bruxelles cu Comisara europeană pentru extindere: 189 de milioane de euro pentru Republica Moldova
Republica Moldova va primi cea de-a doua tranșă din Planul de Creștere – 189 de milioane de euro
Prima ședință din anul curent a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu coordonatoarea rezidentă a Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova, Yeşim Oruç
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ministra Culturii a Greciei, Lina Mendoni
Premierul Alexandru Munteanu și Marnix van Rij, director executiv supleant al FMI – discuție pe marginea Raportului pozitiv al FMI pentru Republica Moldova
FOTO, VIDEO // Funcționarii Serviciului Vamal s-au alăturat Campaniei Naționale de Împădurire
USMF „Nicolae Testemițanu” va beneficia de echipamente și consumabile medicale în cadrul unui proiect moldo-chinez
VIDEO // Noi baraje de protecție, instalate pe râul Nistru. Ministrul Gheorghe Hajder: „Vom spori măsurile de protecție pentru a menține calitatea apei”
FOTO // Tinerii pasionați de științele naturii participă la Olimpiada Republicană la Biologie
Donald Trump ia în considerare „reducerea treptată” a operațiunilor împotriva Iranului
Apelul de finanțare prin programul „Casa Verde” s-a încheiat. Plafonul maxim de cereri, atins în câteva zile
Reforma administrației publice locale: temeri legate de reducerea numărului de aleși locali și promisiuni de modernizare
Ziua Internațională a Poeziei. Cătălina Balan, poeta care a transformat vulnerabilitatea în sursă de inspirație: „Fiecare vers este un strigăt și un destin care se scrie”
MAE acordă asistență consulară cetățenilor moldoveni care au avut de suferit în urma accidentului produs în România
România oferă un nou lot de echipamente și materiale pentru intervenția de pe Nistru
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Dosarele de înscriere la grădiniță vor putea fi depuse online
FOTO // Ziua Mondială a Sindromului Down. Premierul Alexandru Munteanu s-a alăturat campaniei „Nu toate florile cresc la fel”
FOTO, VIDEO // Un autocar cu cetățeni moldoveni s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a decedat, iar altele 14 au suferit traumatisme
Președinta Maia Sandu: „Viitorul democrației depinde de modul în care protejăm capacitatea fiecăruia de a gândi de sine stătător”
CNAM semnalează tentative de fraudă. Escrocii invocă expirarea asigurării medicale și solicită date personale
Președinta Maia Sandu, de Ziua Mondială a Sindromului Down: „Să construim o țară în care fiecare este văzut, ascultat și sprijinit”