Igor Grosu, la București: „Republica Moldova și România sunt legate printr-o relație specială, dar și printr-un parteneriat puternic”
În cadrul vizitei de lucru la București, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut întrevederi cu conducerea de vârf a României, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
La întrevederea cu Președintele României, Nicușor Dan, discuțiile s-au concentrat pe securitatea regională, proiectele de infrastructură care conectează cele două maluri ale Prutului, cooperarea economică și susținerea consistentă și necondiționată a României pentru parcursul european al Republicii Moldova.
„Moldova și România au nevoie una de cealaltă într-o Europă în care securitatea, stabilitatea și dezvoltarea sunt strâns legate. O Moldovă puternică, democratică și europeană înseamnă o regiune mai sigură și o Europă mai unită”, a declarat șeful legislativului.
Totodată, Igor Grosu și-a exprimat recunoștința pentru susținerea oferită de România de-a lungul timpului. „Țările noastre sunt legate printr-o relație specială, dar și printr-un parteneriat puternic, construit pe încredere, respect reciproc și obiective comune”, a subliniat Președintele Parlamentului.
La București, Igor Grosu s-a întâlnit și cu omologul său, Președintele Senatului României, Mircea Abrudean. Oficialii au discutat despre cooperarea strânsă dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României, proiectele comune care consolidează legăturile și rolul cooperării parlamentare în consolidarea parteneriatului bilateral.
„Vom continua să lucrăm împreună pentru finalizarea proiectelor strategice de infrastructură și pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană”, a declarat Președintele Parlamentului.
Igor Grosu a avut o întrevedere și cu Prim-ministrul României, Ilie Bolojan. Igor Grosu i-a mulțumit șefului Guvernului României pentru implicarea și sprijinul constant acordat țării noastre.
„Datorită implicării sale personale, mai multe proiecte importante pentru Republica Moldova și România au fost impulsionate și accelerate – de la infrastructură și interconectare, până la cooperarea economică și sprijinul pentru parcursul nostru european. Îi sunt recunoscător domnului Bolojan pentru implicarea sa plenară și pentru modul serios, deschis și cald cu care a susținut mereu relația cu Republica Moldova. Această implicare înseamnă mult pentru noi și rămâne o contribuție importantă la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului”, a menționat Igor Grosu.
De asemenea, șeful legislativului și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române au discutat despre agenda pentru anul 2026. Majestatea Sa și Principele Radu vor sprijini, atât în România și în Republica Moldova, cât și în capitalele europene, parcursul european al Moldovei, în domenii precum dezvoltarea economică, educația, protecția mediului, știința și arta.
„Apreciem în mod deosebit eforturile constante și necondiționate ale Coroanei României în sprijinul Republicii Moldova. Cu asemenea aliați, nu putem decât să reușim în democratizarea și dezvoltarea țării”, a spus Igor Grosu.
Agenda vizitei a inclus și o întrevedere cu Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Kelemen Hunor. Discuțiile au vizat relațiile dintre Republica Moldova și România, precum și parcursul european al țării noastre.
„Pentru Moldova este esențial să aibă la București parteneri care înțeleg miza acestui drum și care știu că o Moldovă puternică și europeană înseamnă o regiune mai sigură”, a accentuat Președintele Parlamentului.
În perioada 12–13 mai, Igor Grosu participă, la București, la Forumul de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor. Evenimentul reunește experți și oficiali din mai multe state și include paneluri dedicate riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților din regiune. Forumul este organizat de New Strategy Centre, sub înaltul patronaj al Președintelui României.
Ziua Europei 2026 ne adună în Piața Marii Adunări Naționale: Discuții cu miniștri, prezentări ale programelor sprijinite de UE și activități pentru toate vârstele
Președinta Maia Sandu a primit la Chișinău reprezentanții statelor membre UE responsabili de extindere
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu echipa de experți a FMI
Prim-ministrul Alexandru Munteanu întreprinde o vizită de lucru în municipiul Bălți
Vicepremierul pentru reintegrare a participat la reuniunea Comitetului politic și de securitate al Consiliului Uniunii Europene
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Secretara de Stat a Carolinei de Nord, Elaine Marshall, la Chișinău
Toți copiii cu dizabilități vor beneficia de un ajutor anual de 3000 de lei de 1 iunie
Combaterea corupției la nivel înalt și a fraudelor financiare va fi realizată mai operativ și mai eficient
Proceduri simplificate pentru dezvoltarea rețelelor de comunicații electronice în Republica Moldova
Instituții mai puternice în domeniul mediului, pentru o gestionare mai bună, control mai eficient și prevenirea încălcărilor
Grupurile de lucru pentru economie s-au întrunit la Chișinău
La Copenhaga, Președintele Parlamentului a avut întrevederi cu omologi din mai multe state europene
Maia Sandu a participat la reuniunea Coaliției Europene împotriva Drogurilor în cadrul Comunității Politice Europene de la Erevan
Viitorul european al Republicii Moldova în centrul atenției unei reuniuni la nivel înalt la Erevan
Președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru în raionul Nisporeni
Președinta Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană
Impozitul achitat de persoanele care dau în chirie imobile va fi calculat automat
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, primit la Palatul Elisabeta: Familia Regală își intensifică sprijinul diplomatic pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Judecătoarea Natalia Mămăligă a promovat reevaluarea. CSM a acceptat raportul Comisiei
Guvernatoarea Anca Dragu, la „Black Sea and Balkans Security Forum”: „Obiectivul nostru este construirea unui sistem financiar incluziv, interoperabil și aliniat standardelor europene”
Noi magistrați în sistem. 17 judecători au depus jurământul în cadrul ședinței CSM
FOTO // Primul tablier al „Podului de Flori” de la Ungheni a ajuns pe șantierul din Republica Moldova
Numărul cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii, în creștere cu 12%
Mormânt scitic de peste 2.000 de ani, descoperit la Gura Bâcului
FOTO // Speakerul Igor Grosu, găzduit de președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni: „Moldova și România au nevoie una de cealaltă”
VIDEO // Spații moderne pentru practicarea sportului și o zonă gastronomică, amenajate în preajma Moldexpo
Hidrologii avertizează asupra riscului de inundații locale în urma ploilor puternice
VIDEO // Oficiali și experți în securitate s-au reunit la București la „Black Sea and Balkans Security Forum”
Volumul de gaze naturale consumate în luna aprilie, în scădere
FOTO // Parlamentul a găzduit vizita unei delegații a membrilor Comisiei pentru afaceri externe a Seimului Republicii Polone



