Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite, Dr. Mohammed Abdulghani M. Khayat
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în Republica Moldova cu reședința la București, Dr. Mohammed Abdulghani M. Khayat, care își încheie mandatul.
Șeful Executivului și-a exprimat recunoștința pentru contribuția diplomatului în dezvoltarea relațiilor moldo-saudite și i-a urat succes în continuarea activității. La rândul său, ambasadorul a subliniat că va păstra o legătură apropiată cu țara noastră și va continua să promoveze oportunitățile de cooperare bilaterală.
Anul trecut, a intrat în vigoare Acordul general de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Arabiei Saudite, reprezentând primul tratat care vizează sprijinirea unei conlucrări reciproce în domeniile: economie, comerț, investiții, cooperare pentru dezvoltare, educație, știință, cultură, mass-media, turism, tineret și sport.
Datele statistice arată că, în 2025, comerțul bilateral a crescut cu aproape 50% față de 2024, atingând peste 19 milioane de dolari americani. Totodată, anul trecut, exporturile din țara noastră către Arabia Saudită au depășit șapte milioane de dolari.
Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Regatul Arabiei Saudite au fost stabilite la 17 iulie 1996.
Forumul de Afaceri Moldova - India: noi perspective pentru parteneriate economice și investiții bilaterale
Discursul Președintei Maia Sandu la conferința comună de presă cu Președinta Republicii India, Droupadi Murmu
Comentariu în legătură cu eliberarea din detenția ilegală a unor cetățeni din regiunea transnistreană a Republicii Moldova
Vizită de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile de pe platoul Cocieri
Președinta Republicii India, Droupadi Murmu, vizitează Republica Moldova
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu delegația Grupului parlamentar de prietenie din cadrul Bundestagului Republicii Federale Germania
Peste 82 de mii de cetățeni domiciliați în regiunea transnistreană sunt asigurați în sistemul medical al Republicii Moldova
Peste 100 de funcționari publici, instruiți în aplicarea Analizei impactului de reglementare
Raportul privind progresele Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030, prezentat la ONU
La Kyiv, Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est reafirmă cooperarea regională pentru pace și reziliență comună
Declarația comună de la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, la Kyiv, cu Președintele Volodymyr Zelenskyy
Construcția drumului de ocolire a orașului Drochia avansează: Guvernul a aprobat o nouă etapă a proiectului
Peste 9 mii de locuri bugetare pentru viitorii studenți, aprobate de Guvern
„Miros de pâine caldă”. O expoziție despre istoria pâinii, deschisă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
FOTO // Peste 160 de documente din opera lui Vasile Vasilache și Vladimir Beșleagă, expuse la Biblioteca Națională
Medicina sportivă și combaterea adicțiilor, noi direcții de colaborare între USMF și România
Incendii devastatoare în Franța și Spania: zeci de mii de oameni, evacuați
SATUL EUROPEAN // Condiții moderne și infrastructură europeană la Vișniovca, Cantemir
ADMITERE 2026 // USMF „Nicolae Testemițanu” anunță oferta educațională pentru admiterea 2026
FOTO // Festivalul Internațional de Film Transilvania a început la Chișinău
Manuscrise, fotografii și amintiri despre Vladimir Beșleagă, reunite într-o expoziție la Muzeul Literaturii Române
FOTO// R. Moldova testează noi soiuri de cânepă industrială și soia pentru diversificarea sectorului agricol
O nouă dronă a fost doborâtă de aviația militară română
Următorii pași în negocierile de aderare la UE, discutați la Chișinău
Noi oportunități de cooperare turistică între R. Moldova și China. Ambasadorul Petru Frunze: „Dezvoltarea turismului onsolidează legăturile dintre oameni și dintre țări”
Persoanele vizate în acțiuni judiciare abuzive vor beneficia de protecție sporită
VIDEO // Reforma administrației publice locale avansează. Alexei Buzu: „Încă 165 de primării au adoptat decizii finale privind amalgamarea voluntară”
Ploi slabe de scurtă durată, prognozate de meteorologi pentru zilele de odihnă
Persoanele prejudiciate în procese penale sau contravenționale vor putea solicita statului repararea pagubelor cauzate