Premierul Alexandru Munteanu: „Curtea Constituțională rămâne un pilon al echilibrului democratic şi al parcursului european al Republicii Moldova”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat la deschiderea anului judiciar 2026 al Curții Constituționale, marcând 31 de ani de activitate ai instituției reper pentru statul de drept în Republica Moldova.
Șeful Executivului a evidenţiat rolul Curții în apărarea Constituției Republicii Moldova, menționând că aceasta rămâne un pilon al protejării drepturilor cetățenilor. Totodată, Prim-ministrul a reafirmat angajamentul Guvernului de a consolida statul de drept și independența instituțiilor publice.
„Guvernul are responsabilitatea de a transforma drepturile scrise în realități cotidiene pentru cetățeni. La 31 de ani de la crearea Curții Constituționale, Republica Moldova rămâne o democrație în consolidare, dar una care și-a definit clar destinul european chiar în textul Constituției. Atât timp cât Constituția rămâne vie în deciziile instituțiilor și în încrederea oamenilor, Republica Moldova va continua să meargă înainte cu demnitate, claritate și curaj”, a spus premierul.
Prim-ministrul a evidențiat că, în contextul regional marcat de războiul din Ucraina, instituțiile constituționale au un rol esențial în menținerea ordinii democratice și în protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
„Drepturile fundamentale capătă sens doar atunci când sunt protejate în realitate. Războiul din Ucraina ne-a reamintit cât de fragile pot deveni libertatea și securitatea atunci când dreptul este contestat de forță. În astfel de momente, instituțiile constituționale devin ancora care păstrează societatea în limitele democrației și ale respectului pentru om”, a menționat Premierul.
Constituția nu se apără singură, iar instituțiile independente, responsabile și credibile sunt fundamentale pentru consolidarea statului de drept și pentru avansarea parcursului european al țării.
-
Indemnizații zilnice mai mari pentru copiii rămași fără ocrotire părintească, din 1 aprilie 2026
Pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,84% de la 1 aprilie 2026
O nouă rundă a dialogului național despre siguranța copiilor în mediul online a avut loc la Ungheni
Starea de urgență în sectorul energetic, instituită pentru 60 de zile. Premierul Alexandru Munteanu: „Este o măsură necesară care ne permite să acționăm rapid, să evităm blocajele şi cel mai important - să protejăm oamenii”
Discursul Premierului Alexandru Munteanu, în plenul Parlamentului, în legătură cu instituirea stării de urgență
Guvernul a aprobat propunerea de instituire a stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, după atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu vicepreședintele Adunării Parlamentare a OSCE Kyriakos Hadjiyianni
Planul de Creștere al Republicii Moldova – oportunități de dezvoltare și investiții, discutate la EBA Business Outlook 2026
Combaterea criminalității transfrontaliere – în atenția Consiliului Național de Securitate
Președinta Maia Sandu, la conferința „EBA Business Outlook 2026”: „Cuvântul-cheie în lumea nouă este adaptare”
Igor Grosu participă la Summitul parlamentar al Inițiativei celor Trei Mări de la Zagreb
Generația Pădurii: Cancelaria de Stat a participat la campania de împădurire în satul Dereneu, Călărași
Președinta Maia Sandu: „Viitorul democrației depinde de modul în care protejăm capacitatea fiecăruia de a gândi de sine stătător”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman
Ora Pământului // Ministrul Dorin Junghietu: „Fiecare kilowatt economisit înseamnă mai puțină presiune asupra sistemului și un impact mai mic asupra mediului”
Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat
Parlamentul a întreprins mai multe măsuri pentru a reduce consumul de energie
Președinta Maia Sandu va avea o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Irlanda
Energocom: Consumul de energie electrică pentru sâmbătă este acoperit integral
Bacalaureat 2026: Peste 18 mii de elevi vor susține examenele în 92 de centre
Guvernul se alătură inițiativei internaționale „Ora Pământului”
Flux sporit de călători în ajunul sărbătorilor pascale. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, anunță măsuri pentru fluidizarea traficului
Republica Moldova trece la ora de vară: Acele ceasornicului vor fi date înainte
Elevi din întreaga țară participă la Olimpiada Republicană de Fizică
ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran
Defecțiune la o țeavă de apeduct de pe strada Albișoara din capitală. Furnizarea apei a fost sistată
Produse autohtone, expuse în weekend la târguri organizate în sectoarele capitalei
Accelerarea reformelor în justiție – în centrul discuțiiilor Președintei Maia Sandu cu Michael McGrath, Comisarul european pentru justiție
FOTO // Formare profesională în urologie. Medicii rezidenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” au participat la un program european de studii
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă precipitații și cer noros