ro
Politică
08 Mai, 2025 / 18:02
/ Acum 1 zi

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară

Deputații se întrunesc joi, 8 mai, pentru a examina proiecte legislative privind pașapoartele, eficiența energetică și evaluarea magistraților. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat astăzi un supliment la ordinea de zi a ședinței, comunică MOLDPRES.

Astfel, mâine, începând cu ora 10:00, deputații urmează să examineze mai multe proiecte legislative de importanță majoră în prima și a doua lectură.

Printre subiectele incluse în prima lectură se numără proiectele care vizează punerea în circulație a noilor modele de pașapoarte, cărți de identitate și documente de rezidență pentru cetățenii Republicii Moldova, dar și pentru cetățenii străini, apatrizi, refugiați și beneficiari de protecție umanitară.

De asemenea, vor fi discutate proiecte care țin de facilitarea implementării inițiativelor de eficiență energetică, susținerea economiei digitale și a serviciilor electronice, precum și asigurarea asistenței juridice garantate de stat, parțial. O altă inițiativă legislativă importantă urmărește eliminarea barierelor juridice și administrative în constituirea asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații.

În a doua lectură, Parlamentul va analiza proiecte de lege privind evaluarea performanțelor judecătorilor și procurorilor, organizarea comisiilor de evaluare externă a acestora, introducerea taxei de stat pentru depunerea contestațiilor, precum și modificări la Legea cu privire la serviciul diplomatic.

Pe ordinea de zi figurează și ratificarea mai multor acorduri de finanțare încheiate cu Comisia Europeană.