
Mandatul Misiunii de Parteneriat al Uniunii Europene în Republica Moldova a fost prelungit până în anul 2027
Mandatul Misiunii de Parteneriat al Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM) a fost prelungit până în luna mai 2027. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de Consiliul Uniunii Europene, transmite MOLDPRES.
De asemenea, Consiliul a decis să ajusteze mandatul EUPM în Republica Moldova pentru a pune accentul pe furnizarea de consiliere strategică autorităților din Republica Moldova în sectorul securității.
„De când Rusia a lansat invazia sa la scară largă asupra Ucrainei, Moldova a trecut prin mai multe tentative de subminare a instituțiilor democratice decât oricând înainte. Prin misiunea noastră, am ajutat Republica Moldova să-și întărească securitatea cibernetică și să-și amelioreze apărarea împotriva amenințărilor hibride. Sprijinul UE pentru o Moldovă mai puternică și mai rezilientă este o investiție în propria noastră securitate, precum și în călătoria Moldovei către calitatea de membră a Uniunii Europene”, a declarat Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, citată într-un comunicat oficial.
Decizia Consiliului Uniunii Europene a fost salutată de Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
„Pe parcursul activității sale, începută în mai 2023, EUPM a devenit un partener de încredere pentru autoritățile Republicii Moldova în domeniul consolidării capacităților de gestionare a diferitor crize și contracarării amenințărilor hibride, inclusiv a celor ce țin de securitatea cibernetică și combaterea dezinformării”, a comunicat MAE.
De asemenea, MAE a mulțumit Uniunii Europene și EUPM pentru susținerea acordată Republicii Moldova în perioada 2023 – 2025.
„Printre exemplele concrete de cooperare se numără contribuția la formularea conceptului Centrului Național de Management al Crizelor, asistența tehnică destinată Agenției pentru Securitate Cibernetică, precum și dotarea mai multor autorități naționale cu echipament necesar pentru realizarea mai eficientă a atribuțiilor funcționale, cu accent pe reziliența instituțională în fața provocărilor contemporane și amenințărilor hibride conform principiilor bunei guvernări democratice”, a precizat MAE.
De asemenea, autoritățile de la Chișinău și-au exprimat încrederea că „rezultatele obținute la această etapă vor reprezenta o bază solidă pentru continuarea cooperării în perioada 2025 – 2027, astfel contribuind la sporirea rezilienței țării în fața provocărilor existente și a celor viitoare”.
EUPM Moldova a fost înființată în aprilie 2023 pentru o perioadă inițială de doi ani. Aceasta avea obiectivul de a spori reziliența sectorului de securitate al țării în domeniile managementului crizelor și amenințărilor hibride, inclusiv securitate cibernetică și contracararea manipulării prin informații străine și ingerință. În acest scop, misiunea furnizează consiliere privind dezvoltarea strategiilor și politicilor și identifică necesitățile pentru organizare, instruire și dotare.
Guvernul respinge acuzațiile lui George Simion: „Românii din R. Moldova au votat liber”
În patru localități din țară va avea loc turul II al alegerilor locale noi
PAS lansează o campanie de informare și dialog cu cetățenii „Împreună avem grijă de viitorul Moldovei”
VIDEO // Liderul PAS anunță consultări publice pentru viitorul program de guvernare
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu vicepreședinta Parlamentului leton, Zanda Kalniņa: „Contăm pe sprijinul Letoniei în promovarea intereselor R. Moldova în cadrul UE”
Reglementarea transnistreană discutată cu oficiali francezi
Trei documente strategice dezvoltate în contextul negocierilor de aderare la UE au fost publicate în Monitorul Oficial
Președinta Maia Sandu: „Republica Moldova și Muntenegru merg pe același drum – drumul spre Uniunea Europeană”
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu omologul său leton, Baiba Braže: „Letonia este o susținătoare fermă a integrării europene a R. Moldova”
GALERIE FOTO // „Focus pe natură: ariile protejate prin obiectiv”, expoziție organizată de AO EcoContact și Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Maxim Braila a fost numit în funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor la ANSC pentru un mandat de șapte ani
Japonia a prezentat un tun electric. Acesta poate doborî rachete hipersonice
Atenție! STISC avertizează că în online circulă un nou conținut fals
Meteorologii au anunţat pentru astăzi Cod galben de instabilitate atmosferică
Președinta Maia Sandu, la deschiderea Săptămânii Educației: „Cu încredere și solidaritate, putem face din educație forța care modernizează Moldova”
Republica Moldova își aliniază legislația de mediu la standardele europene
Cancelarul german Friedrich Merz acuză Rusia că amenință securitatea Europei
O echipă din Republica Moldova participă la cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din România
Raionul Edineţ, exemplu de bune practici de împădurire a terenurilor vulnerabile
Capitala va beneficia de granturi europene pentru modernizarea sistemului termic
Profesia de psiholog va fi reglementată prin lege
Regulile de siguranță în trafic, explicate absolvenților de liceu de către studenții de la Academia „Ștefan cel Mare”
Vicepremierul Ucrainei în dialog cu refugiații ucraineni din Moldova: „Legătura cu Patria rămâne vie și puternică”
Nicușor Dan reconfirmă sprijinul României pentru parcursul european al țării noastre: „Avem o experiență de preaderare, pe care o putem împărtăși cu Republica Moldova”
Igor Grosu: „România a învins și a ales un președinte care susține parcursul european și Republica Moldova”