ro

 

Politică
04 Aprilie, 2026 / 00:30
/ 09 Februarie, 2026

Mihai Popșoi: „Republica Moldova își consolidează apărarea și reziliența, iar condamnarea diplomatică rămâne răspunsul standard la incidentele de securitate”

Viceprim-ministrul Mihai Popşoi, ministru al Afacerilor Externe, susţine că Republica Moldova va continua să investească în securitate, apărare și reziliență instituțională, în contextul incidentelor repetate de securitate din regiune și al încălcărilor spațiului aerian al țării, transmite MOLDPRES.

Oficialul a subliniat că reacțiile diplomatice ale Chișinăului sunt similare celor aplicate de statele occidentale în situații comparabile, însă diferența constă în capacitățile de apărare.

„Și în continuare vom investi în reziliența societății noastre și în creșterea capacității de apărare. Acesta este cel mai bun răspuns la asemenea situații. Diplomatic, putem face ceea ce fac și partenerii noștri – condamnăm public aceste acțiuni. Doar că statele despre care vorbim au capacitate să se apere, iar Republica Moldova încă își consolidează aceste capacități”, a declarat Popșoi în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Investiții în securitate și controlul spațiului aerian

Șeful diplomației moldovene a precizat că autoritățile depun eforturi pentru întărirea controlului asupra spațiului aerian și pentru eliminarea riscurilor la adresa populației, inclusiv prin sprijinul partenerilor externi.

Potrivit lui, în ultimii ani au fost inițiate investiții în domenii considerate anterior neglijate: apărare, securitate energetică și securitate cibernetică.

„Timp de 30 de ani nu s-a investit suficient în securitatea cetățenilor sau în reziliența instituțiilor. În ultimii ani s-a făcut mai mult decât în întreaga perioadă de independență în aceste domenii”, a afirmat vicepremierul.

El a adăugat că Republica Moldova nu dispune încă de toate mecanismele și echipamentele necesare, însă acestea urmează să fie furnizate treptat, obiectivul fiind asigurarea unui spațiu sigur și stabil pentru cetățeni.

Relația cu Federația Rusă și activitatea ambasadorului

Mihai Popșoi a comentat și comportamentul ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, menționând că unele acțiuni publice ale acestuia sunt neobișnuite pentru practica diplomatică.

Potrivit ministrului, participarea diplomatului rus la diverse evenimente politice și întâlniri cu actori politici interni ridică semne de întrebare, mai ales în contextul războiului din Ucraina și al situației regionale de securitate.

Totuși, oficialul a subliniat că Republica Moldova urmărește menținerea unui nivel minim de stabilitate în relația bilaterală, inclusiv pentru a putea oferi servicii consulare cetățenilor moldoveni aflați pe teritoriul Federației Ruse.

Avertizări pentru cetățenii moldoveni din Rusia

Vicepremierul a reiterat îngrijorările autorităților privind riscurile la care se pot expune cetățenii moldoveni aflați în Federația Rusă, inclusiv posibilitatea primirii unor citații de înrolare.

El a recomandat persoanelor aflate în astfel de situații să evite riscurile și, dacă este necesar, să revină în Republica Moldova.

„Cetățenii noștri sunt bineveniți acasă atunci când există un risc de securitate. În Republica Moldova este pace, iar noi muncim pentru a crea oportunități și condiții de trai mai bune”, a spus Popșoi.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că misiunile diplomatice continuă să acorde asistență consulară moldovenilor din străinătate și să informeze publicul despre eventualele riscuri de securitate.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Premierul Alexandru Munteanu, după întrevederea cu omologul de la București: „Reducem birocrația și apropiem economiile Moldovei și României”

/ Acum 3 zile

Președintele României, Nicușor Dan, după întrevederea cu premierul Alexandru Munteanu: „Republica Moldova poate conta permanent pe sprijinul României”

/ Acum 3 zile

VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la Summitul de la Bucha: „Ucrainenii merită o victorie justă. Ucraina va învinge”

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu, la Conferința „Romania Government Roundtable”: „R. Moldova a trecut printr-o serie de șocuri economice și crize energetice, iar România a fost alături atunci când am avut nevoie”

/ Acum 3 zile

Alegeri locale noi. Începe perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților

/ Acum 3 zile

Daniel Vodă, expert IPRE: „Moldova devine constantă strategică în România”

/ Acum 3 zile

România susține integrarea economică a Republicii Moldova. Președintele Nicușor Dan: „Vom continua să sprijinim integrarea sa în Uniunea Europeană și integrarea celor două economii”

/ Acum 3 zile

CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025

/ Acum 3 zile

Premierul Alexandru Munteanu, la conferința de la București: „Republica Moldova avansează pe calea integrării europene în ciuda provocărilor”

/ Acum 3 zile

PAS va avea un nou deputat în Parlament. CEC propune validarea mandatului

/ Acum 3 zile

MAE: Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv rămâne închis până pe 16 aprilie. Cetățenii sunt îndemnați să amâne călătoriile

/ Acum 3 zile

Spațiul aerian național, survolat de o dronă Shahed. MAE: „Acest incident este inacceptabil și constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale”

/ Acum 4 zile

Perspective privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Daniel Vodă, expert IPRE: „Declarația comună anunțată astăzi de oficialii din șapte state este un semnal politic bun”

/ Acum 4 zile

Parlamentari europeni cer accelerarea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova. O declarație în acest sens a fost semnată la Chișinău