Premierul Alexandru Munteanu a demisionat. Ce urmează potrivit Constituției Republicii Moldova
Premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat astăzi demisia din fruntea Guvernului. Potrivit Constituției Republicii Moldova, în cazul demisiei prim-ministrului, demisionează întregul Guvern. Totodată, legea supremă prevede că în caz de demisie a prim-ministrului, Executivul îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii unui nou Guvern, transmite MOLDPRES.
În același timp, conform prevederilor legale, Preşedintele Republicii Moldova urmează să lanseze consultări cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat pentru funcţia de Prim-ministru.
Ulterior, candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului.
Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul. Noul Guvern îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova.
Premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat astăzi demisia din fruntea Guvernului, după opt luni de mandat.
În acest context, președinta Maia Sandu va susține astăzi, începând cu ora 11.00, o conferință de presă.
Amalgamare voluntară la Hâncești: șase primării se unesc și vor primi 40,8 milioane de lei pentru dezvoltare
Mihai Popșoi: „Următorul obiectiv este deschiderea celorlalte clustere de negocieri cu Uniunea Europeană”
Mihai Popșoi: Relațiile externe trebuie valorificate mai mult în beneficiul economiei Republicii Moldova
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Pe agendă sunt incluse proiecte privind energia, justiția și infrastructura școlară
GALERIE FOTO // Prima ședință a Guvernului Tofan, în imagini: priorități, decizii și atmosfera din debutul noului Executiv
Termenul pentru amalgamarea voluntară expiră pe 31 iulie
Ministerele vor prezenta propuneri de optimizări în sistemul public
Premierul anunță reguli mai stricte pentru deplasările externe ale demnitarilor. Vasile Tofan: „Trebuie să strângem puțin cureaua”
Premierul Vasile Tofan cere măsuri împotriva „salariilor nesimțite”. Guvernul va propune plafonări și eliminarea unor sporuri
VIDEO // Actele oficiale emise în R. Moldova și Germania vor fi recunoscute mai simplu. Mihai Popșoi: „Noua procedură le va permite cetățenilor să economisească timp și bani”
Guvernul a aprobat eliberarea din funcție a doi secretari de stat de la Agricultură și Sănătate
Alexandru Manciu va asigura interimatul funcției de director al ANSA
Premierul Vasile Tofan, la prima ședință a noului Guvern: „Provocările sunt mari. Trebuie să muncim cu integritate și curaj”
Premierii României și Ucrainei au transmis mesaje de felicitare după învestirea Guvernului de la Chișinău
Mihai Isac: De ce Republica Moldova are nevoie de Sudul Global. Lecțiile vizitei președintei Indiei la Chișinău
Un mort și 16 răniți după ce o mașină a intrat în mulțime la Gay Pride de la Berlin
BTA: Bear With Me” va avea premiera mondială la cea de-a 32-a ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo, în august
O minoră de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident cu ATV-ul
Încă o medalie pentru R. Moldova. Mihai Chihaia cucerește bronzul european la canoe
VIDEO // Capacitatea administrației publice din Moldova, apreciată de experți europeni
„Miros de pâine caldă”. O expoziție despre istoria pâinii, deschisă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
FOTO // Peste 160 de documente din opera lui Vasile Vasilache și Vladimir Beșleagă, expuse la Biblioteca Națională
Medicina sportivă și combaterea adicțiilor, noi direcții de colaborare între USMF și România
Incendii devastatoare în Franța și Spania: zeci de mii de oameni, evacuați
SATUL EUROPEAN // Condiții moderne și infrastructură europeană la Vișniovca, Cantemir
ADMITERE 2026 // USMF „Nicolae Testemițanu” anunță oferta educațională pentru admiterea 2026
FOTO // Festivalul Internațional de Film Transilvania a început la Chișinău
Manuscrise, fotografii și amintiri despre Vladimir Beșleagă, reunite într-o expoziție la Muzeul Literaturii Române
FOTO// R. Moldova testează noi soiuri de cânepă industrială și soia pentru diversificarea sectorului agricol
O nouă dronă a fost doborâtă de aviația militară română