Speakerul Igor Grosu: „Modernizarea Armatei Naționale și adaptarea capacităților de apărare la noile realități de securitate impun actualizarea documentelor strategice”
Modernizarea Armatei Naționale și adaptarea capacităților de apărare la noile realități de securitate din regiune impun actualizarea documentelor strategice și dezvoltarea sistemelor de supraveghere a spațiului aerian. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a subliniat că proiectul privind noua structură și efectivul Armatei Naționale, aprobat ieri în ședință închisă, va contribui la consolidarea capacității de apărare a statului, comunică MOLDPRES.
Oficialul a explicat că proiectul a fost examinat în ședință închisă în conformitate cu prevederile regulamentare. Acesta a precizat că deputații și ceilalți funcționari care au avut acces la document au fost informați despre obligația de a păstra secretul de stat și despre răspunderea pe care o riscă în cazul divulgării informațiilor confidențiale.
„Regulamentul prevede că proiectul de hotărâre care a fost prezentat Parlamentului, trebuie discutat în ședință închisă. Aceasta este regula, nu am inventat-o noi. În ceea ce privește posibilitatea divulgării informațiilor, deputații și alți funcționari prezenți la ședință au semnat două documente prin care li s-a acordat acces la secretul de stat și nemijlocit la acest proiect. De asemenea, li s-a adus la cunoștință care sunt consecințele penale, civile și administrative în cazul divulgării informațiilor. Prin urmare, fiecare dintre aceștia poartă răspunderea și responsabilitatea pentru păstrarea confidențialității. În sală a fost prezent și directorul Serviciului de Informații și Securitate. Noi am asigurat toate condițiile necesare. În continuare, fiecare decide dacă divulgă sau nu informațiile și va răspunde pentru faptele sale”, a afirmat Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, difuzată de REALITATEA TV.
Speakerul a menționat că aceste schimbări sunt necesare pentru Armata Națională, în condițiile în care, după începerea războiului din Ucraina, în anul 2022, Republica Moldova se confruntă cu un nou context regional de securitate.
„Anterior au fost aprobate câteva strategii ce vizează domeniul apărării și securității, fapt care impune necesitatea de a actualiza sau aproba mai multe documente suplimentare, inclusiv structura armatei și alte aspecte impuse de noile realități. Toate aceste chestiuni sunt transpuse în documentele respective. Nu este nimic excepțional sau ieșit din comun. Sunt lucruri absolut necesare pentru modernizarea și funcționarea armatei”, a remarcat Igor Grosu.
Președintele Legislativului a reiterat necesitatea consolidării sistemului de supraveghere a spațiului aerian național, prin achiziția de radare și alte echipamente. Potrivit acestuia, deși țara beneficiază de radare funcționale și de cooperare cu Ucraina și România în monitorizarea spațiului aerian, este nevoie de o rețea extinsă de echipamente pentru a acoperi întregul teritoriu.
„Achizițiile pe care le facem pentru monitorizarea și protejarea spațiului aerian sunt importante. Ministrul Anatolie Nosatîi, împreună cu întregul Guvern, a reușit să obțină 300 de milioane de euro prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, pentru achiziționarea radarelor și altor echipamente importante. Acestea sunt funcționale. Totuți, țara noastră are nevoie de o rețea întreagă de radare. Din punct de vedere geografic, Republica Moldova se întinde pe axa nord-sud, iar pentru a acoperi întregul teritoriu este nevoie de mai multe componente ale unui sistem de supraveghere a spațiului aerian. La acest capitol, am avansat. Avem interconectare și cooperare cu partea ucraineană și cu cea română. Atunci când colegii ucraineni observă că o dronă intră pe teritoriul nostru, ne anunță. O putem detecta și noi cu ajutorul radarelor. Dacă aceasta își continuă deplasarea spre România, îi anunțăm pe colegii români. Este evident că trebuie să investim în acest domeniu”, a spus oficialul.
Întrebat dacă Republica Moldova intenționează să investească în producția de drone, Igor Grosu a afirmat că „există astfel de planuri”.
„Aici intervine rolul Parlamentului, care trebuie să modifice legislația pentru a permite desfășurarea unor asemenea activități economice și dezvoltarea producției industriale în acest domeniu. În prezent, legislația nu permite acest lucru. Vom face aceste schimbări pentru a ne asigura propriile necesități. Cineva a speculat că am face acest lucru pentru a exporta drone. Răspund: mai întâi trebuie să ne asigurăm propriile necesități. Nu este vorba doar despre apărare. Dronele pot fi utilizate și în situații excepționale, de exemplu, atunci când trebuie să survolezi o anumită zonă pentru a căuta persoane dispărute, inclusiv în cazul accidentelor rutiere. Acestea pot fi folosite și în agricultură, precum și în multe alte domenii”, a punctat speakerul.
Parlamentul a votat ieri proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale. Documentul a intrat în vigoare astăzi odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Până în prezent, Armata Națională a avut un efectiv de aproximativ 6 500 de militari și 2 000 de civili.
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale. Maia Sandu: „Documentul conține informații secrete, care nu trebuie să ajungă la cunoștința statelor ostile R. Moldova”
VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Moldova Security Forum 2026: „Rusia încearcă să ne testeze limitele, însă de fiecare dată am reușit să facem față. În familia europeană vom fi și mai puternici”
Mihai Popșoi la Forumul de securitate de la Chișinău: „Republica Moldova este mai puternică și mai rezilientă decât acum câțiva ani”
Moldova Security Forum 2026 // Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Republica Moldova se află în prima linie de protecție a democrației și suveranității”
Alegeri în UTA Găgăuzia: 71 de candidați au fost înregistrați pentru Adunarea Populară
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
SUA și Moldova își consolidează cooperarea în securitatea cibernetică. Nick Pietrowicz: „Împreună, SUA și Republica Moldova construiesc un mediu digital mai sigur și mai rezilient”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Avansarea țării pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu noul ambasador al Țărilor de Jos. Evoluțiile în procesul de integrare europeană, pe agendă
Experiența Lituaniei în aderarea la UE, discutată de Cristina Gherasimov cu noul ambasador
VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „Bruxelles-ul își dorește ca R. Moldova să avanseze, iar reformele asociate Planului de Creștere sunt concepute astfel încât să apropie țara de UE”
Guvernul a acceptat demisia lui Dumitru Pâslaru din funcția de secretar general al MMPS
Lorina Bălteanu și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Franței, Emmanuel Macron
VIDEO // Adrian Băluțel: „Moldova poate avansa în procesul de aderare în funcție de propriile performanțe. Reformele care urmează sunt mai complexe, dar vor aduce beneficii cetățenilor”
FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei
Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului
Calea Ferată din Moldova va majora cu 15% tarifele pentru transportul de mărfuri de la 1 noiembrie
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Situația hidrologică a Nistrului și reabilitarea stației de epurare din Bender, discutate de experți de pe ambele maluri
Copiii din diaspora se pot înscrie la cursuri gratuite de limba română
Opt încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova, înregistrate în ultimele zile. Cinci au provocat explozii la sol
Moldova Security Forum 2026 // Stanislav Secrieru: „Strategia Rusiei nu vizează doar câștigarea alegerilor, ci subminarea încrederii în democrație”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni
VIDEO // Investiții de peste 4,5 milioane de lei pentru energie verde și drumuri în satul Susleni, Orhei
Republica Moldova este pregătită să deschidă următoarele patru clustere de negociere cu UE, afirmă Mihai Popșoi
FOTO // La Cimişlia au demarat lucrările de amenajare a obiectivului turistic „Crucea Păzitoare a Creștinilor”
FOTO // Studenții anului I ai Academiei „Ștefan cel Mare” au depus jurământul. Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Adevărata valoare a unui specialist se vede în felul în care își face datoria”
VIDEO // Pădurile, zonele umede și terenurile degradate din bazinul Nistrului, incluse într-un proiect de restaurare
VIDEO // Oraşul Nisporeni modernizează infrastructura pietonală și extinde rețelele de canalizare
Aproape 30 de ari de vegetație uscată au ars la Mereșeuca