CNAM: 64 de persoane au beneficiat de implant cohlear gratuit în 2025
Un număr de 64 de persoane cu pierdere severă a auzului au beneficiat, în anul 2025, de intervenții de implant cohlear acoperite integral din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM), în cadrul programului special „Implant cohlear”.
Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină /CNAM/, dintre beneficiari, 24 sunt copii, iar 40 adulți. Costul mediu al unei intervenții, inclusiv al consumabilelor necesare, a fost de aproximativ 440 de mii de lei.
În total, pentru cele 64 de operații au fost alocate peste 30 de milioane de lei din fondurile AOAM.
Conform sursei citate, intervențiile sunt realizate în două instituții medico-sanitare publice contractate de Compania Națională de Asigurări în Medicină: Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Institutul Mamei și Copilului.
Implantul cohlear este un dispozitiv medical care permite procesarea sunetelor și a vorbirii în cazul persoanelor cu deficiențe auditive severe, contribuind la îmbunătățirea semnificativă a calității vieții acestora.
În Republica Moldova, astfel de intervenții sunt acoperite de asigurarea medicală obligatorie din anul 2020 pentru copii, iar din 2021 programul a fost extins și pentru adulți.
Peste 95% dintre nou-născuții din Moldova au fost testați gratuit pentru depistarea pierderii auzului
FOTO // Istorii de sacrificiu: dosarele eroilor căzuți în Războiul de la Nistru, păstrate la Academia „Ștefan cel Mare” a MAI
Agenda evenimentelor, marți, 3 martie
Perspectiva meteo pentru martie 2026 în Moldova: soare, ploi puține și tradiții de primăvară
Meteorologii anunță vreme variabilă și temperaturi moderate pentru marţi, 3 martie 2026
Instrument nou pentru aplicarea corectă a normelor privind substanțele periculoase
Reluare limitată a zborurilor în Emiratele Arabe Unite. Recomandările MAE pentru cetățenii moldoveni
Programare online la serviciile cadastrale pentru şase raioane şi municipiul Bălţi care trec la sistemul digital de rezervare
Atenţie, fals! Fraudă online în numele MPay și EVO. Cetățenii, vizați prin SMS-uri false privind „taxe de drum restante”
1992 - Războiul care nu se uită // „Datoria mai presus de frică”. Mărturiile generalului Victor Gusleacov
GALERIE FOTO // Ziua Memoriei și Recunoștinței, în obiectivul MOLDPRES: omagiu eroilor căzuți pentru Independența Republicii Moldova
Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână
Peste 81.000 de persoane și-au achitat prima de asigurare medicală în primele două luni ale anului 2026
Președintele Parlamentului avertizează: „Cei care sfidează autoritățile Republicii Moldova pot pierde cetățenia”
ANSP: 114 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
CNAM: 64 de persoane au beneficiat de implant cohlear gratuit în 2025
Guvernul caută soluții echilibrate pentru criza carburanților: „Prioritatea noastră este stabilitatea economică”
Peste 780 de candidați vor susține Bacalaureatul 2026 în regim de externat
Parteneriatul agricol moldo-nipon continuă: JICA pregătește o nouă linie de finanțare pentru fermierii moldoveni
Armata americană anunță că marina iraniană a pierdut toate navele la Golful Oman
FOTO // Campania națională „Învață în Moldova”. Circa 500 de elevi din capitală au descoperit oferta educațională a USMF „Nicolae Testemiţanu” la Ziua ușilor deschise
Parlamentul a adoptat 23 de acte normative în luna februarie
Trei judecători din completele anticorupție au depus cerere de demisie
VIDEO // Un polițist de frontieră și un funcționar vamal, reținuți într-un caz de contrabandă cu produse din tutun
Universitățile vor avea mecanisme noi pentru prevenirea hărțuirii sexuale
FOTO // Apeductul magistral Chișinău–Strășeni–Călărași prinde contur: peste 22 de kilometri de conductă, deja construiți
Cinci echipe de pompieri au intervenit la un incendiu în sectorul Râșcani: o persoană, salvată din flăcări
Ambasadorul Moldovei în Israel: „Peste 15 mii de moldoveni se află în Israel, însă doar un număr redus dintre aceștia solicită asistență consulară”
Patru ani de la semnarea cererii de aderare la UE. Cristina Gherasimov: „Continuăm să muncim, Moldova poate și merită un destin mai bun, mai demn, mai prosper”
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică