ro
Societate
18 Aprilie, 2025 / 17:37
/ 10 Aprilie, 2025

BNS va cerceta implicarea copiilor în activitățile școlare, economice și casnice

Biroul Național de Statistică (BNS) va desfășura, în perioada 14 aprilie-13 iulie 2025, cercetarea statistică în gospodării „Activitățile copiilor”, ca modul adițional la cercetarea „Ancheta forței de muncă”, transmite MOLDPRES.

Obiectivul principal al cercetării este de a obține cele mai recente informații la nivel național și regional cu privire la caracteristicile socio-demografice ale copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani, implicarea acestora în activitățile școlare, economice și casnice.

Cadrul de măsurare a muncii copiilor este structurat în jurul a două elemente principale, și anume: vârsta copilului și activitățile de muncă ale copilului, inclusiv natura și condițiile în care acestea sunt îndeplinite, precum și durata angajării în astfel de activități.

Cercetarea va fi realizată pe un eșantion reprezentativ de gospodării casnice la nivel național și regional, obținut din eșantionul de gospodării cu copii în intervalul de vârstă selectat.

Datele vor fi colectate prin metoda interviului față în față, asistat de dispozitiv electronic de tip tabletă. Interviurile vor fi realizate în prezența și cu consimțământul părinților sau a persoanei adulte, responsabile de copil.

Rezultatele cercetării vor fi diseminate la sfârșitul anului 2025. Acestea sunt destinate mai multor categorii de utilizatori, în special factorilor de decizie pentru analiza și monitorizarea politicilor din domeniu.