ro

 

Societate
29 Iulie, 2026 / 04:43
/ 02 Aprilie, 2026

Circa 622 000 de familii vulnerabile beneficiază de compensații pentru energie. Ministra Natalia Plugaru: „Ajutorul acoperă 40% din costul facturii”

Circa 622 000 de familii vulnerabile beneficiază în acest sezon rece de compensații pentru energie. Ajutorul financiar a variat între 500 și 1 000 de lei și a acoperit, în medie, până la 40% din costul facturii. Informațiile au fost prezentate astăzi de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în Parlament, în cadrul examinării moțiunii simple asupra politicilor în domeniul demografiei, combaterii sărăciei și compensării costurilor la resursele energetice, informează MOLDPRES.

Potrivit ministrei, sprijinul financiar este oferit din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice prin programul „Ajutor la contor”, implementat al patrulea sezon consecutiv.

„În toți acești ani, programul a fost ajustat în funcție de evoluția prețurilor. Astfel, statul împreună cu partenerii a alocat, în total, peste 11 miliarde de lei, prin diverse mecanisme, pentru a oferi compensațiile. Pe parcursul acestor ani, au fost aproape de noi partenerii de dezvoltare, mai mulți donatori și statele din Uniunea Europeană. Este vorba de banii cetățenilor Uniunii Europene care au ajuns în Republica Moldova pentru a susține familiile vulnerabile, pentru a putea depăși criza energetică. În sezonul 2025–2026, întregul buget de 2,34 de miliarde de lei a fost alocat din bugetul de stat”, a spus Natalia Plugaru.

Oficialul a subliniat că 53% din gospodării beneficiază de compensația maximă, care este de 800 de lei pentru combustibilul solid și 1 000 de lei pentru alte surse de încălzire.

„Majoritatea beneficiarilor acestui program sunt pensionari, copii și tineri, persoane cu dizabilități severe sau șomeri. Sunt acele persoane care au avut nevoie de acest suport financiar ca să poată plăti facturile. Conform datelor oficiale, aproximativ 1,2 milioane de cetățeni beneficiază de compensație, adică jumătate din populația țării”, a adăugat Natalia Plugaru.

Programul „Ajutor la contor” oferă, pentru al patrulea an consecutiv, compensații la energie gospodăriilor vulnerabile, în perioada noiembrie-martie. Ajutorul este acordat sub formă de plată monetară, care este achitată lunar. În acest scop, din bugetul de stat, în anul 2024, s-a alocat 1,5 miliarde de lei, iar în anul 2025 - 2,34 de miliarde de lei.

Pentru a determina dacă o gospodărie se califică pentru compensații și a stabili valoarea compensației, sistemul informațional „Vulnerabilitate Energetică” a aplicat o serie de criterii de eligibilitate și calificare, accesând informații din peste 11 baze de date și sisteme informaționale ale statului. Programul „Ajutor la contor” este susținut tehnic de PNUD și Guvernul Italiei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 17 ore

Încă un magistrat nu a promovat evaluarea externă. Angela Catană a fost eliberată din funcția de judecător

/ Acum 17 ore

VIDEO // Rețea de migrație ilegală spre UE, destructurată la Ungheni. Trei suspecți au fost reținuți

/ Acum 17 ore

Cetățenii vor putea veni cu propuneri pe agenda autorităților prin platforma e-Democrație

/ Acum 18 ore

Rata de promovare la BAC a crescut, după sesiunea suplimentară: peste 15 mii de candidați au promovat examenele

/ Acum 18 ore

Republica Moldova intră în stare de alertă în sectorul hidrologic. „Trebuie să fim pregătiți și să acționăm cu prudență și responsabilitate”

/ Acum 19 ore

Peste 14 600 mii de solicitări la ambulanță într-o săptămână. Cele mai multe urgențe au fost de natură cardiovasculară

/ Acum 19 ore

Vaccinarea împotriva hepatitei B, extinsă pentru adulții cu risc sporit de infectare. CNAM alocă fonduri pentru 13,8 mii de doze

/ Acum 19 ore

Un taximetrist a fost condamnat la opt luni de închisoare după ce ar fi pretins 400 de euro pentru a influența angajați ai poliției

/ Acum 20 ore

CSM a lansat concurs pentru ocuparea a 15 funcții de judecător în Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău

/ Acum 20 ore

Polițiștii din Brigada „Fulger” desfășoară exerciții tactice în Basarabeasca

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, marți, 28 iulie

/ Acum 1 zi

METEO // Ploi slabe pe alocuri și vânt intensificat. Cum va fi vremea pe 28 iulie

/ Acum 1 zi

Igor Grosu: „Cetățenii vor beneficia de compensații pentru perioada rece a anului”

/ Acum 1 zi

SATUL EUROPEAN // Un complex sportiv multifuncțional modern a fost construit în satul Fetești, raionul Edineț