ro

 

Societate
30 Iulie, 2026 / 21:13
/ 06 Martie, 2026

CNAM: Peste 14 mii de persoane au beneficiat de operații de cataractă anul trecut

Peste 14 mii de persoane și-au îmbunătățit vederea în anul 2025, după ce au beneficiat de intervenții chirurgicale pentru tratarea cataractei, acoperite din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală. Numărul pacienților este în creștere cu aproximativ 2.200 comparativ cu anul 2024, comunică MOLDPRES.

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), pentru realizarea acestor intervenții au fost alocate peste 164 de milioane de lei, cu aproape 12 milioane de lei mai mult decât în anul precedent.

Operațiile au fost efectuate în cadrul programului special „Tratament operator pentru cataractă”, pentru implementarea căruia CNAM a contractat 18 prestatori de servicii medicale. Printre aceștia se numără nouă instituții medicale publice, inclusiv Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Bălți și Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, precum și mai multe spitale raionale.

Totodată, serviciile sunt oferite și de Spitalul Clinic Militar Central, instituție departamentală implicată în program, dar și de opt instituții medicale private.

Pentru anul 2026 sunt planificate mijloace financiare în valoare de aproximativ 168 de milioane de lei, destinate realizării a peste 14.600 de intervenții chirurgicale pentru tratarea cataractei.

De aceste operații pot beneficia toate persoanele asigurate care au indicații medicale și sunt incluse pe lista de așteptare. Timpul mediu de așteptare pentru repartizarea către un prestator de servicii medicale este de aproximativ un an, iar în instituțiile medicale raionale – de până la șase luni.


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

Procuratura: 32 de victime ale traficului de persoane, identificate în Republica Moldova în șase luni

/ Acum 9 ore

CSP: Un procuror a promovat evaluarea externă, iar alt raport a fost restituit pentru reevaluare

/ Acum 9 ore

IGP a înregistrat două cazuri de escrocherie comise anterior în capitală. Victimele, prejudiciate cu peste 188 000 de lei

/ Acum 10 ore

Parlamentul lansează campania „Sunt generația Moldova 35”. Cetățenii născuți în 1991, invitați să transmită mesaje despre independența țării

/ Acum 10 ore

Studenții din Republica Moldova vor putea urma un program european de master, dezvoltat împreună cu universități din Franța, Italia și Estonia

/ Acum 10 ore

Sesizări la Consiliul pentru Egalitate și Avocatul Poporului după declarații controversate în Parlament. Deputata Marcela Adam invocă discursul de ură

/ Acum 10 ore

VIDEO // Alți doi membri ai grupării implicate în contrabanda cu aproape 17 kilograme de hașiș au fost deferiți justiției

/ Acum 11 ore

DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Mai multe școli din Republica Moldova vor fi renovate cu sprijinul BEI

/ Acum 11 ore

DOC // De astăzi, intră în vigoare noile tarife pentru perfectarea permiselor de conducere

/ Acum 11 ore

Medalie de argint pentru Republica Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

/ Acum 11 ore

Atenție, călători! Trafic sporit în postul vamal Leușeni, pe direcția de ieșire din țară

/ Acum 12 ore

Noua lege a salarizării intră în dezbateri publice în septembrie. Guvernul promite un sistem mai echitabil de remunerare

/ Acum 12 ore

FOTO // Incendiu la un depozit de materiale de construcție din capitală. Pompierii intervin cu efective sporite

/ Acum 22 ore

Agenda evenimentelor joi, 30 iulie