ro

 

Societate
18 Martie, 2026 / 14:23
/ Acum 3 ore

CNMC: „Probele de apă din râul Nistru indică o revenire treptată a valorilor de siguranță”

Cele mai recente probe prelevate de specialiști arată o îmbunătățire a indicatorilor în apa râului Nistru. Informațiile au fost prezentate astăzi de Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC), care a subliniat că autoritățile lucrează în ritm accelerat pentru a permite reluarea accesului la apa din Nistru, însă această decizie va fi luată exclusiv în baza a cel puțin două seturi consecutive de analize, prelevate în două zile diferite, care confirmă că apa este sigură pentru consum, transmite MOLDPRES.

Prelevarea probelor este efectuată de două ori pe zi în punctele critice: Naslavcea, Cosăuți, Oxentea, Molovata și Vadul lui Vodă.

Potrivit CNMC, autoritățile lucrează în ritm accelerat pentru a permite reluarea accesului la apa din Nistru, însă această decizie va fi luată exclusiv în baza a cel puțin două seturi consecutive de analize, prelevate în două zile diferite, care confirmă că apa este sigură pentru consum.

Informațiile au fost prezentate după ce în dimineața zilei de astăzi, prim-ministrul Alexandru Munteanu a convocat o ședință cu toate instituțiile implicate în gestionarea stării de alertă de mediu de pe bazinul fluviului Nistru pentru a prezenta acțiunile întreprinse, precum și planurile pentru perioada următoare.

Intervențiile în teren continuă. La Bălți, peste 300 de angajați din structurile de forță sunt mobilizați pentru asigurarea populației cu apă. Flota operațională include peste 30 unități de tehnică, cu o capacitate de peste 150 de tone de apă potabilă și tehnică, pentru a asigura necesitățile actuale.

Pe râul Nistru, cu sprijinul echipelor naționale și al partenerilor internaționali, au fost instalate baraje antipoluare, iar în zonele critice au fost create puncte de observare și intervenție. La Cosăuți a fost organizată o tabără de campanie pentru coordonarea intervențiilor, inclusiv cu participarea echipelor din România. De asemenea, sunt implicate structuri de frontieră și ordine publică pentru facilitarea intervențiilor și asigurarea securității în zonă.

Echipele specializate de intervenție pe apă continuă instalarea și consolidarea barajelor antipoluare. CNMC a subliniat că autoritățile vor continua monitorizarea permanentă a situației și vor informa transparent populația despre evoluțiile înregistrate și măsurile adoptate.

Râul Nistru a fost afectat de o contaminare cu substanță petrolieră ca urmare a atacului asupra unei hidrocentrale din Ucraina de către forțele ruse, la data de 7 martie. Poluantul a fost deversat în cursul apei și a început să se deplaseze spre teritoriul Republicii Moldova, punând în pericol ecosistemele acvatice și sursele de apă pentru comunitățile riverane.

Autoritățile au reacționat imediat, mobilizând echipe de intervenție și implementând măsuri complexe pentru limitarea și monitorizarea poluării. Printre aceste măsuri s-au numărat instalarea de filtre și bariere pentru captarea substanțelor petroliere, monitorizarea continuă a calității apei și coordonarea cu autoritățile locale și serviciile de urgență pentru prevenirea extinderii contaminării.

În aceste condiții, alimentarea cu apă în mai multe raioane din nordul țării a fost sistată.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 ore

FOTO // Vicepremierul Vladimir Bolea s-a întâlnit cu studenți de la UTM: „Țara aceasta vă aparține vouă”

/ Acum 5 ore

FOTO // Guvernul și Uniunea Europeană modernizează studiile agricole la Țaul cu peste un milion de euro

/ Acum 6 ore

O dronă de tip „Shahed” a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în zona punctului de trecere Palanca

/ Acum 6 ore

Atenție, șoferi! Restricții de circulație în centrul capitalei

/ Acum 17 ore

Atenție, fraudă! Persoane necunoscute sună consumatorii și cer date personale, sub pretextul schimbării contoarelor la electricitate

/ Acum 17 ore

Cer variabil și maxime de până la +15 grade Celsius, prognozate de meteorologi pentru miercuri

/ Acum 18 ore

VIDEO // Eforturile echipelor din Republica Moldova și România de a capta poluantul răspândit pe Nistru. Expertul Constantin Melian: „Este o intervenție complexă”

/ Acum 19 ore

VIDEO // Drona depistată la Ștefan Vodă a fost detonată în condiții de maximă siguranță

/ Acum 20 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 18 martie

/ Acum 21 ore

Criza poluării pe Nistru, discutată de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder și ambasadorul Ucrainei, Paun Rohovei

/ Acum 21 ore

Judecătorii din întreaga țară se convoacă la Adunarea Generală, pe 27 martie

/ Acum 22 ore

FOTO, VIDEO // Gestionarea crizei apei la Bălți: şeful CNMC, Sergiu Diaconu, a inspectat punctele de distribuție și a asigurat continuitatea fluxului de asistență

/ Acum 22 ore

Braconaj piscicol de amploare la Costești–Stânca: prejudiciu de peste un sfert de milion de lei cauzat de un pescar

/ Acum 23 ore

Transformările generate de digitalizare și impactul lor asupra drepturilor consumatorilor, analizate la Chișinău