
Consulatul Onorific al Moldovei la Zürich a fost inaugurat oficial
Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Elveția prin deschiderea oficială a Consulatului Onorific la Zürich. La evenimentul festiv au participat membri ai comunității diplomatice, de afaceri și ai diasporei moldovenești, comunică MOLDPRES.
Secretara de stat a Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, a subliniat în discursul său importanța acestui pas simbolic.
„Acest moment reprezintă nu doar deschiderea unei noi reprezentanțe într-unul dintre cele mai dinamice centre economice și culturale ale Europei, ci și angajamentul nostru profund pentru consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Confederația Elvețiană”, a declarat Perebinos.
Ea a mulțumit Elveției pentru sprijinul constant oferit în procesul de dezvoltare al țării noastre.
Ambasadorul Republicii Moldova în Elveția, Vladimir Cuc, a salutat extinderea prezenței moldovenești, menționând că noul consulat va contribui la creșterea vizibilității Moldovei și va impulsiona cooperarea economică bilaterală.
Consulul onorific, Valentina Ceban, a mulțumit pentru încrederea acordată și s-a angajat să promoveze imaginea Republicii Moldova în Elveția, facilitând legături comerciale și culturale între cele două țări.
Evenimentul s-a încheiat cu o serie de discuții informale și o degustare de vinuri moldovenești.
Patru echipe de pompieri au intervenit în nordul țării pentru a stinge o combină care a luat foc pe câmp
Ministerul Sănătății vine cu atenționări pentru populație în contextul Codului portocaliu de caniculă
Cod galben și portocaliu de caniculă până pe 8 iulie, în mare parte din R. Moldova
Salariile a peste 10 mii de asistenți sociali cresc cu 12 la sută
Încă un procuror anticorupție ajunge în fața Comisiei de evaluare
Acces liber la arhiva represiunilor sovietice: peste 50 000 de dosare pot fi consultate online sau la sediul Arhivelor Naționale
GALERIE FOTO // Premianții Bacalaureatului 2025 - recunoaștere pentru excelență
Numărul deceselor în accidente rutiere, la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu
VIDEO // Elevii care au obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat, premiați într-un eveniment festiv. Maia Sandu: „Ne punem speranțele în voi și promitem că vă vom fi alături în acest drum”
După un secol de interdicții, la Paris s-a deschis sezonul scăldatului în Sena
Restricții de circulație în centrul Capitalei. Ce străzi vor fi închise în următoarele zile
Avertizare hidrologică: Cod galben și roșu de scurgeri reduse de apă pe râuri. Autoritățile vin cu recomandări
Zborul Paris – Chișinău a întârziat din cauza unei defecțiuni tehnice. Autoritatea Aeronautică anunță verificări
Consulatul Onorific al Moldovei la Zürich a fost inaugurat oficial
R. Moldova a achiziționat 4.442 de flacoane de vaccin antirabic
Republica Moldova și Elveția își vor consolida relațiile bilaterale
Serviciul Vamal a identificat taxe neplătite de peste 3 milioane de lei în urma verificărilor din ultima săptămână
Meteorologii anunță pentru sâmbătă vreme caldă și ploi în nordul țării
Un templu pre-incaș a fost descoperit în Bolivia
Târguri cu produse locale vor fi desfășurate în mai multe sectoare ale capitalei
CEC a acreditat primii observatori pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025
Primul Summit Moldova – Uniunea Europeană: UE anunță acordarea primei tranșe de 270 de milioane de euro din Planul de creștere pentru Moldova
Republica Moldova a găzduit primul Summit bilateral Moldova–Uniunea Europeană
Mesajul președintei Maia Sandu de la Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Summitul de la Chișinău este un răspuns la rezultatele pe care Republica Moldova le înregistrează în procesul de modernizare”